1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Herta Müller la Düsseldorf

Scriitoarea germană Herta Müller, născută în 1953 în Banat, s-a întâlnit miercuri la Düsseldorf cu mai mult de 200 de cititori.

default

Ce este, de fapt, "animalul inimii"? Cei peste 200 de iubitori de literatură care au participat la serata literară de la Düsseldorf au fost nedumeriţi de titlul romanului Hertei Müller, "Herztier" (apărut în 2006 în limba română, în traducerea Norei Iuga, cu titlul "Animalul inimii"). Imaginea nu poate fi definită cu exactitate, dar scriitoarea le-a explicat cititorilor germani, că "Animalul inimii" este "ceea ce individul nu ştie despre propria sa viaţă interioară, despre propriul suflet." Autoarea a citit pasaje din romanul care urmăreşte destinul a patru prieteni scriitori care se opun regimului comunist şi sunt supuşi abuzurilor Securităţii, chiar şi după emigrarea în Republica Federală. Cunoscuta poetă Nora Iuga a descris acest roman drept "cea mai complexă şi completă carte a Hertei Müller, o carte care te învaţă să rezişti, să te salvezi, să trăieşti."

Potrivit scriitoarei, experienţa dictaturii crează legături strânse între indivizi din ţări sau culturi diferite, prin metodele de supravieţuire pe care le dezvoltă fiecare:

"Din păcate, viaţa individului într-o dictatură prezintă peste tot - şi în Europa, şi în China sau Cuba - nişte lucruri comune, pentru că individul încearcă să se apere, să-şi păstreze miezul, şi aceste tactici, aceste procedee, cred că se aseamănă peste tot."

Alături de pasajele din romanul "Animalul inimii", Herta Müller a citit la Düsseldorf şi eseul "Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel" ("E mereu aceeaşi zăpadă şi acelaşi neică"). Eseul tematizează, printre altele, modul în care atrocităţile totalitarismului rămân actuale şi nu trebuie uitate niciodată, referindu-se la experienţa deportării în Uniunea Sovietică, suferită de mama scriitoarei după cel de-al doilea război mondial, şi la propria experienţă a emigrării din România comunistă în 1987.

"Atemschaukel", romanul început împreună cu Oskar Pastior

Deportarea membrilor minorităţii germane din România în Uniunea Sovietică după sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale constituie subiectul romanului la care lucrează Herta Müller în prezent, care va purta titlul "Atemschaukel". Potrivit autoarei, cartea apare în toamna anului 2009 la prestigioasa editură germană Hanser. Scriitoarea a început să lucreze la acest roman împreună cu regretatul poet Oskar Pastior, originar din Sibiu, care a fost deportat în Uniunea Sovietică pe când avea doar 17 ani. Oskar Pastior s-a stins din viaţă pe 4 octombrie 2006, iar Herta Müller este nevoită să continue singură proiectul literar.

"Mă voi ţine de ceea ce am notat, de ceea ce mi-a povestit el, şi pentru că este şi ficţiune, voi completa datele documentare cu ficţiunea necesară pentru aceste personaje, care nu sunt literare. Pentru Pastior a fost important, ca acestea să nu fie recunoscute, să fie sintetizate nişte lucruri în aşa fel, încât un personaj al cărţii să fie construit din mai multe persoane reale, sau să apară întâmplări reale, dar să fie schimbate atât de mult, încât să nu fie posibil ca cineva să spună "acest lucru mi s-a întâmplat mie".

Romanul se bazează şi pe experienţa unei vizite comune în ţinutul Donbas din Ucraina în anul 2004, alături de Oskar Pastior, care a revăzut locurile în care a fost supus la cinci ani de muncă silnică în Uniunea Sovietică. Herta Müller va rămâne mereu impresionată de atitudinea lui Pastior în această călătorie:

"Iniţial, am fost nesigură cum va reacţiona Pastior în aceste locuri, când se va reîntâlni cu acest timp, şi mi-a fost teamă că va avea depresii sau alte probleme. Dar a fost invers: pe el l-a cuprins aproape o veselie stranie, pur şi simplu s-a bucurat să revadă locurile, pentru că era tinereţea lui, pe de-o parta, şi pe de altă parte, pentru că a fost mereu un om care s-a prins de detalii. A fost îndrăgostit de materiale, de nisipurile cu care a lucrat, de ciment, lopeţi şi unelte de lucru, iar când a trăit această perioadă grea a deportării, aceşti cinci ani, cred că s-a apărat în acest fel. Şi-a apărat personalitatea, creându-şi o viaţă proprie în această situaţie în care viaţa particulară i-a fost furată, şi asta m-a emoţionat foarte mult."