Hayssam, statul de drept şi istoria oligarhiei securisto-mafiote

Şi e probabil să mai fie de aşteptat până se va face lumină deplină în varii dosare grele ale României postcomuniste.

Că escrocul fugitiv Omar Hayssam, inculpat pentru terorism, răpiri de persoane, corupţie, delapidări şi varii alte infracţiuni economice şi condamnat, împreună cu unii din asociaţii săi, la zeci de ani de închisoare se află, în fine, în arestul poliţiei române după ani de libertate furată, e, indiscutabil, o ştire bună.

Poate mai puţin pentru partidul premierului Ponta, în care s-a înscris cândva Omar Hayssam, prietenul lui Ion Iliescu. Poate nu pentru foştii tovarăşi de lupte şi de fărădelegi ai răufăcătorului Hayssam. Dar, pentru victimele lui şi pentru ţară e o veste excelentă.

Dată fiind personalitatea magnatului delincvent, care declara cândva, ca amic al primului preşedinte postcomunist al României, că iubeşte PSD-ul, readucerea siriano-românului în ţară e poate chiar cea mai bună veste din ultimul an, cel marcat de punerea pe butuci a statului de drept, de către USL.

Fiindcă alături de condamnările cu executare ale unor Adrian Năstase, Gigi Becali şi Relu Fenechiu, recuperarea fugitivului sirian e de natură să ne întărească speranţa că unele instituţii ale statui de drept românesc continuă să funcţioneze.

În acest sens, repatrierea lui Omar Hayssam e un triumf al preşedinţiei devreme ce, înainte de orice, e o victorie a serviciilor secrete aflate în subordinea preşedintelui Traian Băsescu.

Se ştie că după fuga din ţară a lui Hayssam, soldată cu schimbarea şefilor serviciilor secrete, duşmanii ireductibili ai preşedintelui, între care în special cei de la Antena 3, au încercat stăruitor să acrediteze o presupusă complicitate a preşedintelui cu teroristul fugitiv. Din unghiul opiniei publice, nimic nu dezavuează mai convingător aceste acuze decât rearestarea, în timpul mandatului lui Băsescu, a criminalului ce s-a sutras justiţiei în 2006.

Iar faptul că prima reacţie a premierului Ponta la vestea repatrierii lui Hayssam a fost o jalnică tentativă de contestare a aportului şefului statului la acest succes spune multe. E edificatoare în privinţa calităţii coabitării. Apoi, demască adevărata „forma mentis” a fostului procuror ajuns prim-ministru.

Ponta pare net mai sensibil la angoasele şi spaimele iscate în cercurile USL-iste de revenirea în scenă a româno-sirianului, ca şi de consecinţele posibile ale declaraţiilor lui, decât la adevăratale origini ale succesului colosal al justiţiei şi serviciilor secrete româneşti.

Nu trebuie omis în context ce s-a petrecut cu româno-sirianul pe vremea fostului procuror general, Ilie Botoş, revocat abia după fuga din România a lui Hayssam, la 30 iunie 2006. E important de revăzut modul în care au acţionat procurorii, după intervenţiile demnitarilor politici în favoarea lui Hayssam înainte de 2004, când la putere se aflau structurile iliescisto-năstăsiote.

Şi nu trebuie uitate relaţiile întreţinute de oligarhul de origine siriană, omul cotat cu o avere de o sută de milioane de dolari, devenit asociatul unor inşi precum fostul securist şi parlamentar PSD-ist Ristea Priboi (cel care, sub regim comunist, se ocupa cu urmărirea şi pedepsirea jurnaliştilor posturilor de radio româneşti din occident).

Acest dosar va umple gaura verii politice româneşti. Şi ar trebui, în mod normal, să ţină multă vreme capul de afiş al ştirilor şi comentariilor presei româneşti şi dincolo de actualitatea imediată. Fiindcă e clar că aducerea, fie şi tardivă, a lui Hayssam sub autoritatea statului român promite să contribuie la elucidarea unora dintre cele mai obscure şi importante episoade ale istoriei oligarhiei securisto-mafiote înstăpânite peste România după 1989.