1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Hamburgul - pe primul loc în topul landurilor federale

În urma deciziei de ieri a miniştrilor de finanţe ai UE de a amâna sancţionarea Gemaniei şi Franţei pentru nerespectarea pactului de stabilitate monetar, mulţi experţi se tem că aceasta va avea cobsecinţe nefavorabile asupra monedei comunitare euro. Vicepreşeditnele Băncii Federale, Jürgen Strak, a vorbit chiar de o grea lovitură dată fundamentului uniunii monetare. Şi Banca Centrală Europeană a avertizat faţă de "consecinţe serioase" ale acestei decizii.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică OCDE e de părere că în anul 2005 pactul de stabilitate european ar putea fi reformat. În raportul său de toamnă organizaţia apreciază că economia germană se va redresa în cursul viitorilor doi ani cu ajutorul sporirii exporturilor. Pentru anul 2004 se estimează o creştere economică de 1,4 procente fără să se fi ţinut cont de reducerile fiscale pe care inteţionează să le aplice guvernul de la Berlin. OCDE precizează că avântul economic ar putea fi totuşi frânat de o serie de factori între care blocarea reformelor cu privire la piaţa muncii în camera superioară a parlamentului, Bundesrat sau o scădere a comerţului la nivel internaţional.

Economia americană în schimb a înregistrat o creştere vertiginoasă datorită sporirii investiţiilor şi al consumului. În perioada iulie- septembrie BIB a crescut mai mult decât în ultimii 20 de ani depăşind considerabil prognozele experţilor. Se apreciază că şi în lunile rămase până la finele anului acest trend se va menţine deşi creşterile vor fi ceva mai moderate.

Chiar şi după eşecul conferinţei ministeriale a Organizaţiei mondiale a comerţului desfăşurată la Cancun în Mexic, Comisarul European pentru comerţ Pascal Lamy se pronunţă pe maideparte pentru încheierea de acorduri multilaterale cu UE. Lamy a declarat cotidianului "Financial Times Deutschland" că UE va acorda prioritate acordurilor multilaterale faţă de cele bilaterale. El şi-a prezentat astăzi la Bruxelles poziţia cu privire la reluarea negocierilor asupra comerţului mondial.

Hamburgul a reuşit să se menţină pe primul loc în topul landurilor federale germane în ce priveşte venitul locuitorilor săi şi cota şomajului. Poziţiile 2 şi 3 au fost ocupate de landurile Bavaria şi Baden-Württemberg. Rezultatele aparţin unui studiu întocmit pentru a doua oară deja de fundaţia Bertelsmann. Acelaşi studiu relevă că prăpastia dintre vechile şi noile landuri federale e din ce înc e mai mare. Astfel ultimile locuri în clasament sunt ocupate de landurile răsăritene, poziţiile 15 şi 16 revenind landurilor Brandenburg şi Saxonia-Anhalt. Aceste răgiuni din estul Germaniei au pierdut o serie de puncte faţă de ultimul stidiu la capitalele şomaj, venit pe cap de locuitor şi siguranţă.
  • Data 26.11.2003
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2lI
  • Data 26.11.2003
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2lI