1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Guvernul va fi nevoit să ţină seama de realitate

Primul ministru, Victor Ponta, a declarat luni că ar fi o mare greşeală ca oficialii români să accepte fie şi implicit condiţionarea admiterii în spaţiul Schengen de rapoartele MCV ale Comisiei Europene.

Preşedintele, Traian Băsescu, a surprins oarecum, anunţând la întoarcerea de la Bruxelles că nu se raliază unei scrisori comune cu reprezentanţii Guvernului prin care să se solicite deblocarea admiterii în spaţiul de liberă circulaţie. Preşedintele a propus în schimb ca şeful Guvernului şi preşedinţii celor două camere să semneze ei o scrisoare adresată tuturor ţărilor din UE în care să dea un răspuns la ultimul raport MCV: “O spun public, cu adresă directă, este nevoie absolută de o scrisoare semnată de principalii decidenţi politici care pot face ceva în îndreptarea aspectelor negative semnalate în Raport. (…) La Consiliul JAI din perioada 6-7 martie miniştrii participanţi să fie deja în posesia unei scrisori în care cei trei să dea răspunsuri favorabile cu privire la procedura de desemnare a procurorilor şamd.”

Schimbarea aceasta e simptomatică. Câtă vreme preşedintele deţinea pârghiile executivului şi avea, prin urmare, responsabilitatea directă a reformelor, nu accepta cel puţin public şi oficial condiţionarea admiterii în Schengen de MCV. Dar odată ce a fost nevoit să cedeze puterea a început să vadă lucrurile cu mai multă detaşare şi mai mult realism. Preşedintele Traian Băsescu care rostise cele mai dure şi mai agresive cuvinte la adresa capitalelor care se opun admiterii României (aruncând un blam inclusiv asupra administraţie sale) a devenit mult mai conciliant. În plus el nu vrea să se asocieze cu duşmanii săi politici într-o scrisoare comună, continuând să joace rolul avantajos al “democratului” ultragiat.

Preşedintele mai spune însă ceva ce nu poate fi verificat. El sugerează că dacă suspendarea sa din vara anului trecut nu s-ar fi produs, România ar fi avut astăzi un raport MCV bun şi ar fi fost admisă în Schengen. Dar tot preşedintele susţine că solicitările ţărilor care se opun exced tratatul de aderare: “Deşi nu are nicio legătură cu condiţiile din tratatul de aderare, nu putem să nu observăm o abordare politică a unor state şi nu avem ce face.”

Ce înseamnă însă “abordare politică”? În acest context “abordare politică” poate însemna abordare “subiectivă” şi “netransparentă”. Alţi demnitari români spuseseră mai demult că admiterea Croaţiei în UE fără un mecanism de monitorizare este, la rândul ei, o “abordare politică”. Aşadar dacă preşedintele continuă să creadă în existenţa unei “abordări politice”, este el sigur că România ar fi primit anul acesta o decizie favorabilă admiterii în Schengen?

Prim-ministrul Victor Ponta a avut în schimb o reacţie identică cu cea a preşedintelui din perioada sa de glorie: “Adică să scriem noi că legăm Schengen-ul de MCV? Ca să citez, cred că preşedintele spunea că e o nedreptate teribilă ce face Olanda”.

Aşa cum preşedintele acceptă condiţionarea admiterii în Schengen de MCV întrucât această nouă postură îi oferă un ascendent faţă de USL, premierul nu poate accepta acest lucru tocmai pentru a nu îi oferi preşedintelui ascendentul dorit.

Dar indiferent de complicaţia aceasta a politicii interne, Guvernul nu poate ignora o stare de fapt: cele mai influente ţări europene, Germania, Franţa şi Olanda, solicită României să îndeplinească în prealabil condiţiile din raportul MCV. Chiar dacă nu există nicio clauză de acest fel în tratatele europene, este un fapt politic care nu poate fi neglijat. Chiar dacă nu va recunoaşte explicit legitimitatea legării Schengen de MCV, Guvernul va trebui să aibă în vedere rezolvarea cu prioritate a principalelor recomandări din raportul Comisiei. Dacă România se va baricada într-o postură de ţară nedreptăţită, nu va avea decât de pierdut.