1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Guvernul interzice mita electorală

Horaţiu Pepine6 noiembrie 2012

Guvernul Ponta a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care sunt interzise în mod explicit cadourile electorale neinscripţionate şi care depăşesc ca preţ 10 lei.

https://p.dw.com/p/16ddl
Imagine: fovito/Fotolia

Mita electorală este o formă de persuasiune cât se poate de primitivă. Din nefericire pentru România, stilul acesta de a obţine voturi este nu doar posibil, dar şi foarte răspândit. În linii mari, am putea distinge două împrejurări care încurajează procedeul, în ciuda discursului moralizant şi chiar în ciuda restricţiilor legale.

În primul rând există în România prea mulţi oameni săraci şi neinstruiţi care nu înţeleg mare lucru din politică şi care la nivelul înţelegerii lor votează, raţional, cu cine le oferă mai mult. E o realitate socială care nu poate fi schimbată de la un an la altul şi nici măcar de la o legislatură la alta. De aceea, mai gravă este calitatea proastă a serviciilor publice sau chiar absenţa lor. Dacă cetăţenii unei comune nu văd niciun profit de pe urma administraţiei şi, în subsidiar, de pe urma alegerii lor politice, atunci pare cu atât mai firesc să profite de pe urma cadourilor electorale. Dacă primarul nu face curăţenie, nu repară drumurile, nu face investiţii utile, atunci este logic să ne aşteptăm ca cetăţenii să voteze cu cine le oferă cadouri mai generoase. Prin urmare aici se găseşte cauza principală a acestui comportament electoral : în slaba calitate a serviciilor publice. Am putea spune de aceea că asistăm la realităţi corelative : un primar corupt încurajează mita şi mita îl legitimează electoral pe primarul corupt.

Cât priveşte alegerile parlamentare, ele, prin chiar natura lor, pot fi puse mai greu în legătură cu anumite efecte sensibile. De la campaniile electorale, la rezulatul votului, la constituirea alianţelor electorale şi până la programul guvernului, e o distanţă prea mare şi un traseu prea sinuos. Aşadar, de ce nu ar vota cu cine le oferă ceva sensibil şi în orice caz mai cert decât programul de reforme structurale sau de stabilizare macroeconomică ?

Am putea spune că cinismul partidelor are o mare contribuţie. Este adevărat. Dar dacă despre educaţia politică putem vorbi, dacă sporirea eficienţei administrative continuă să fie un obiectiv politic central, nu îţi poţi propune combaterea cinismului. Şi comerţul liber are o mare doză de cinism, care nu poate fi combătut direct prin mijloace morale, ci pur şi simplu prin concurenţă. Pentru ca vânzătorul din colţ să nu mai dea marfă stricată e suficient să mai înfiinţezi câteva magazine. Dar în cazul politicii, piaţa este foarte restrânsă şi competitorii sunt la fel: cu toţii vând marfă stricată. Aşadar nu foloseşte nimănui să vorbim la nesfârşit despre cinism.

Preocupări pentru a limita apetitul partidelor de a oferi mită, au existat, dar ele nu au fost serioase. La un moment dat, preşedintele Traian Băsescu propunea să se interzică finanţarea privată a partidelor şi argumenta că în felul acesta practica mitei va dispărea. Propunerea nu a mai fost reluată niciodată şi nici nu a fost dezbătută pe larg ca probă că avea alt scop decât cel declarat. În orice caz, după ce disputele din interiorul PDL dintre aripa Blaga şi aripa Băsescu au încetat, nimănui nu i-a mai trecut prin cap să repete propunerea.

Aşadar, până acum nu s-a făcut nimic convingător. Este adevărat că legea interzicea mita electorală şi prevedea sancţiuni severe, dar textul ei era vag şi interpretabil. În realitate, legea prin felul de a vorbi a încurajat mita şi a permis interpretări excesive. De aceea, iniţiativa guvernului Ponta este notabilă, căci ea limitează pentru prima dată în mod explicit şi fără echivoc obiectele care pot fi oferite.

Potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate marţi, candidaţii la alegeri nu vor mai putea oferi alegătorilor alimente, băuturi sau produse din tutun, ci doar mărfuri nealimentare în valoare de până la 10 lei şi obiecte de propagandă electorală precum calendare, pixuri, brichete, DVD-uri, tricouri, pungi, mănuşi, dar cu condiţia să poarte însemnele electorale ale partidului.

Ne putem aştepta ca mita electorală să fie disimulată pe viitor sub cele mai ingenioase formule şi să nu dispară cu totul, dar cel puţin putem spera că a primit o lovitură serioasă.