1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Guvernul Grindeanu și relația cu Uniunea Europeană

Vineri, premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Bruxelles, a avut programate întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. 

În centrul discuțiilor dintre oficialii europeni și prim-ministrul Sorin Grindeanu se găsesc politicile economice ale Guvernului de la București. Sunt câteva aspecte care preocupă cu precădere: situația deficitului bugetar și politica fiscală în perspectivă. Încă de anul trecut se crease impresia în cercurile de decizie europene că România ar tinde prin PSD să participe fie și într-un chip marginal și oarecum disimulat la ”revoluția populistă” care se desfășoară în Europa și care pune sub semnul întrebării tiparul politicilor economice promovate de Comisia de la Bruxelles, critică dominația economică germană și revendică un plus de suveranitate pentru statele naționale.

Cu toate acestea politica de la București nu poate fi asociată nici cu opoziția de stânga din Grecia sau din Italia (pentru care euro este ”un proiect criminal”, după cum spunea marți în plenul PE un tânăr eurodeputat italian), nici cu poziția euroscepticilor olandezi, care recomandă Greciei să iasă din euro ”pentru a recâștiga demnitatea unui stat suveran” și nici măcar cu dreapta conservatoare de la Budapesta și Varșovia, care militează în mod deschis pentru demantelarea Comisiei Europene în forma actuală. La București nici măcar nu se visează că cineva ar putea vorbi despre aceste subiecte.

Problematice, din perspectiva cercurilor de decizie europene, sunt tentativa (cel puțin prezumată) a Guvernului Grindeanu de a înfrânge, pe viitor, regula deficitului bugetar, o anumită turnură schițată a politicii fiscale și intenția de a ocoli politicile investiționale de la Bruxelles, prin proiectul unui fond suveran de investiții (autostrăzi, spitale etc). În 2015 Comisia Europeană a lansat un plan de investiții la nivel european (planul Juncker) pe care guvernul României pare să nu mizeze prea mult preferând să-și creeze propriile instrumente investiționale.

Prin urmare, judecând după aluziile insistente din campania electorală, Guvernul, chiar dacă nu inițiază  o veritabilă  ”revoluție populistă”, a rupt cu politica guvernului precedent părând dispus să umble la pârghiile cele mai delicate, așa cum ar fi sistemul de impozitare a multinaționalelor. Iar această intenție pare susținută, ca principiu, și de autoritățile bancare din România, după cum sugerează declarația recentă a guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: ”Firmele străine trebuie să intre în legislația românească, să respecte fiscalitatea, regulile noastre. S-a discutat la fel cum se discută și în Europa despre problema prețurilor de transfer. Aceasta nu este o chestiune simplă nicăieri in lume. Cunosc această problemă din anii '70, ea e aproape perpetuă și e legată de statutul multinaționalelor” (Hotnews). Iar cât privește planul Juncker, el se referă de fapt la economia privată și nu la investițiile guvernamentale, principalele beneficiare fiind, teoretic, tot companiile mari care activează în România, căci doar ele ar avea posibilitatea de a pune în practică proiecte de anvergură.

Diriguitorii Europei sunt preocupați astăzi nu doar să modereze protestele care se întețesc în țările occidentale, să combată pe ”rebelii” de stânga sau de dreapta, dar și de a menține sub control politicile economice din țările non-euro. Este instructiv să vedem ce spune Raportul Brok-Bresso care a fost adoptat cu cele mai multe voturi prin comparație cu celelalte rapoarte pe aceeași temă  supuse joi aprobării Parlamentului European (329 de voturi pentru) și care exprimă, neîndoielnic, perspectiva dominantă. Trecând în revistă direcțiile de acțiune, Raportul  atrage atenția că nu s-a făcut destul pentru a preveni din timp dezechilibrele economice din fiecare stat membru, prevenind crizele și consolidând competitivitatea. Raportul vorbește de asemenea despre nevoia unei convergențe structurale tot mai mari între statele membre, ceea ce indică, în termeni generali, punctele de divergență cu politicile de la București.

E de văzut însă și ce vor conține declarațiile publice care se vor face la capătul întrunirilor de la Bruxelles pentru a putea întregi și rafina tabloul acesta.