1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Guvernul Greciei – împotriva măsurilor de austeritate

Noii miniștri ai Greciei au fost numiți. Cabinetul premierului de stînga, Tsipras, poate să treacă la treabă. După schimbarea puterii, economiștii critici la adresa Germaniei sunt cei care dau tonul.

La cârma Ministerului Finanțelor se află acum profesorul de economie Giannis Varoufakis. Economistul, care a studiat în Statele Unite și în Marea Britanie, e unul dintre criticii aspri ai măsurilor de austeritate impuse mai ales de Germania. Pledează în schimb pentru tăierea datoriilor și o nouă abordare a politicii europene de criză. Cărțile lui Varoufakis devin între timp bestseller-uri în Grecia. În cea mai recentă publicație a sa, ”Minotaurul global - America și viitorul economiei mondiale”, măsurile de salvare a economiei europene sunt apreciate ca fiind un eșec. Acesta propune ”decizii istorice”, care să aducă creșterea economică în prim-plan, printr-un program de investiții paneuropean. Varoufakis e considerat un economist controversat, dar care, spre deosebire de alți politicieni de stânga (Syriza), nu argumentează ideologic, ci obiectiv.

Printre cei care au un ton cumpătat în partidul de stânga se numără și Ministrul Economiei, Giorgos Stathakis, considerat un social-democrat de stânga. Acestuia și lui Varoufakis li se alătură Giannis Dragasakis, apreciatul președinte al Parlamentului grec, care și-a încheiat studiile la LSE (London School of Economics). Ca viceprim-ministru, îi revine controlul asupa economiei și finanțelor. În plus, politicianul, în vârstă de 67 de ani, dorește să înființeze o comisie națională, care să analizeze o nouă cale de ieșire din criză. ”Oricât ar părea Varoufakis de efervescent, tot Dragasakis va avea probabil ultimul cuvânt în ceea ce privește politica economică”, a declarat la televiziunea publică analistul politic Stavros Lygeros.

Concesii în aripa de stânga a partidului

Experți economici de orientare marxistă, cum ar fi economistul partidului de stânga, Giannis Millios, nu fac parte din guvern. De altfel, acesta este alcătuit din mulți experţi de vârf. Dar Alexis Tsipras nu are de gând să uite complet de aripa de stânga a partidului. Panagiotis Lafazanis, unul dintre cei care au contribuit la formarea opoziției de stânga din interiorul partidului, preia șefia Ministerului Reconstrucției Productive. În acest fel, participă la decizii importante privind investițiile sau sectorul energetic.

Giannis Dragasakis Wirtschaftsminister Archiv 19.01.2015 Athen

Ministrul grec al Economiei, Giannis Dragasakis

Dacă și Lafazanis se ține de promisiunile electorale ale partidului de stânga rămâne de văzut. Cert este că încă din seara alegerilor, a declarat în fața jurnaliștior că ”noul guvern își va implementa complet programul”.

”Mă neliniștește faptul că anumiți membri ai guvernului actual au blocat în anii trecuți reformele”, spune analistul politic Alexis Papachelas, la televiziunea Skai. În plus, observ în acest guvern diferite curente și multe personalități puternice și mă întreb dacă se potrivesc. Cabinetul lui Alexis Tsipras e format din 13 miniștri, 21 de miniștri adjuncți și 5 secretari de stat. Dacă Alexis Tsipras și-a respectat promisiunea radicală de a construi un guvern numeric redus și eficient e o chestiune de perspectivă: dacă îi luăm în considerare numai pe membrii cu rang de ministru, se poate spune că da. În schimb, siutaţia arată cu totul altfel dacă ne gândim că echipa lui e formată în total din până la 40 de persoane.

O politică externă activă

Miercuri (28.01.2015) are loc deja prima ședință de guvern. Jurnalistul politic Pavlos Tsimas consideră că executivul de stânga se află pe drumul cel bun. Cu un singur dezavantaj, acela al lipsei de experiență: ”Nici unul dintre miniștri nu are experiență la guvernare. Sunt două excepții: viceprim-ministrul Dragasakis a fost în anii 1980 membru în guvernul interimar al lui Xenofon Zolotas și ministrul Apărării, Kammenos, a fost o singură dată timp de nouă luni ministru adjunct al resortului de Comerț Naval”.

Panagiotis Lafazanis / Griechenland

Ministrul grec al Reconstrucției Productive, Panagiotis Lafazanis

Foarte controversat e noul ministru al Apărării. Având în vedere că Syriza a făcut o coaliție bizară cu partidul populist de dreapta, ”Grecii Independenți” (ANEL), șeful acestuia din urmă, Panos Kammenos, a cerut, și apoi a primit cârma Ministerului Apărării. În trecut, Kammenos dădea adesea dovadă în politica externă de atitudini patriotice tranșante, mai ales în ceea ce privește relațiile dintre Grecia și Turcia.

Acum, va trebui însă să rămână în umbra noului ministru de Externe. Nikos Kotzias, un profesor și analist, neafiliat vreunui partid, devine noul șef al diplomației. Cariera sa politică a început ca membru al Partidului Comunist al Greciei (KKE), fiind ani la rând un apropiat consilier al fostului premier socialist Giorgos Papandreou. După numirea cabinetului, Kotzias a pledat pentru o ”politică externă activă”. A dat în acest sens un semnal clar marți seara, atunci când șefii de stat și de guvern ai UE au propus sancțiuni mai dure la adresa Rusiei, în contextul crizei din Ucraina. Dimitris Tzanakopoulos, șeful de birou al premierului, a transmis că declarația liderilor europeni a fost făcută fără acordul Greciei.