1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Guvernul elen ia în serios planurile de austeritate

Guvernul elen înăspreşte măsurile de austeritate. Ministerul de Finanţe de la Atena a anunţat pentru prima dată în istoria mai recentă a ţării un val de concedieri în firmele de stat.

default

Grecia nu are încotro şi trebuie să concedieze masiv bugetari. Afectaţi vor fi oameni care lucrează în insituţii şi companii de stat. Potrivit mass media de la Atena, statul elen va concedia cel puţin 10 la sută din angajaţi, ceea ce înseamnă minimum 20.000 de persoane. În total, Ministerul Finanţelor a cerut în scris unui număr de 151 de instituţii şi întreprinderi, să prezinte în termen de maximum două săptămâni liste cu persoanele care vor fi concediate. Cei concediaţi vor avea staut de "rezervă de lucru", ceea ce înseamnă că deşi li se vor rezilia contractele, vor primi încă, vreme de un an 60 la sută din ultimul salariu. În circulara Ministerului de Finanţe elen se afirmă textual: "Trebuie să prezentaţi cât mai repede posibil o listă cu excedentul de personal pe care-l aveţi, care poate fi trecut în rezerva de muncă. Căutarea personalului excedentar trebuie începută în rândul celor care poat ieşi anticipat la pensie, precum şi în rândul celor cu slabă calificare. De asemenea, în rândul personalului din administraţie şi secretariate."

Între instituţiile care trebuie să concedieze cel puţin 10 la sută din angajaţi se numără inclusiv centre culturale, companii de transport în comun, organizatori de târguri şi expoziţii, instituţii de învăţământ pentru surdo-muţi, dar şi asociaţii de lobby a diverselor ramuri industriale.

Prin concedierea a cel puţin 20.000 de angajaţi, statul elen ar putea economisi pe termen mediu sute de milioane de euro anual. Măsura are însă şi o dimensiune simbolică. Din perspectiva societăţii elene, este pentru prima dată în decurs de mai bine de o sută de ani, că sunt concediaţi bugetari.

Aşa stând lucrurile, măsura este un semnal lansat de către guvernul de la Atena în direcţia UE şi FMI, prin care executivul socialist condus de Giorgos Papandreou vrea să arate că ia în serios planul de economisire.

În răstimp, la Atena şi-a început activitatea aşa-numita "EU Taskforce".  Este vorba de o echipă de aproximativ 30 de experţi, condusă de funcţionarul european, germanul Horst Reichenbach, care ajută autorităţile elene să aplice măsurile de austeritate. Totodată, va oferi ajutor de dezvoltare. Între altele va avea grijă ca fondurile de 14 miliarde de euro, la care Grecia are dreptul din bugetul UE, să fie investite în proiecte rentabile şi de durată.

Autor: Steffen Wurzel / Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident
 

Vă mai recomandăm