1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Guvernul de sacrificiu şi politica resentimentului

Primul ministru desemnat începe consultările pentru formarea unei majorităţi. Şansele acestei întreprinderi sînt minime, dar oferă guvernului Boc posibilitatea să organizeze referendumul pentru desfiinţarea Senatului.

default

Traian Băsescu şi strategia de câştigare a alegerilor

Este pentru prima dată cînd formarea guvernului pare o aventură în necunoscut cu şanse nesigure. Liderii opoziţiei, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, au făcut declaraţii cît se poate de ferme din care s-a înţeles că noul Cabinet nu va reuşi să întrunească voturile majorităţii. UDMR a spus acelaşi lucru, dar într-o manieră echivocă, care a devenit deja stilul acestei formaţiuni politice.

Lucian Croitoru, un finanţist de 52 de ani, cu stagii la FMI şi cu o îndelungată activitate la Banca Naţională (dar şi în guvernul condus de Mugur Isărescu), a declarat că misiunea sa este „de a seduce partidele“. El are aşadar la dispoziţie 10 zile pentru o acţiune care pare să fie mai curînd un eşec programat.

Preşedintele Traian Băsescu a optat pentru unica variantă care ar menţine la guvernare Cabinetul Emil Boc pînă la alegeri. Dacă primul cabinet Croitoru cade, urmează al doilea care ar putea să cadă şi el, dar între timp vina ziua alegerilor.

În plus, preşedintele Traian Băsescu a lăsat să se vadă că mizează pe referendumul privitor la desfiinţarea Senatului mai mult decît s-a crezut în primul moment. El a anunţat joi seara că va semna decretul de origanizare a acestei consultări populare indiferent de opinia Parlamentului. Or, dacă se schimba guvernul, era cert că acest referendum nu mai avea loc.

S-a văzut cu această ocazie că referendumul pentru desfiinţarea Senatului a fost unul din raţiunile principale de a nu ceda în faţa opoziţiei. O dovadă în plus este faptul că PD-L ar fi reuşit cu uşurinţă să-şi asigure susţinerea UDMR-ului şi să respingă moţiunea de cenzură, cu condiţia să renunţe la acest referendum cu scopuri travestite.

Pentru preşedintele Traian Băsescu, care nu are o situaţie foarte sigură în sondajele de opinie, acest referendum este, de fapt, o modalitate de a canaliza în favoarea sa, la alegeri, resentimentele sociale adunate în ultimii ani împotriva celor „care conduc ţara cu egoism şi preocupaţi doar de propriile afaceri“, „a celor cu pensii nesimţite“ şamd.

Cu certitudine membrii Parlamentului sînt, în mod indistinct, ţintele cele mai vulnerabile ale acestui resentiment popular, desfiinţarea unei Camere şi reducerea numărului de deputaţi fiind prezentate ca o binemeritată pedeapsă simbolică.

Traian Băsescu pare să pună în mişcare o strategie a resentimentului care, din nefericire, şi-a dovedit în istorie de fiecare dată eficacitatea.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm