Guvernul Boc şi priorităţile lui

În fapt, raţiunea lui de a fi este reforma politică şi judiciară. Actualul cabinet n-ar fi existat dacă Traian Băsescu n-ar fi câştigat, in extremis, alegerile. Cui şi-a datorat victoria se ştie.

Izbânda lui e rezultatul retoricii reformiste şi anti-oligarhice a şefului statului, iar cele peste 5 milioane de voturi care l-au revalidat în funcţia supremă i-au acordat un mandat lipsit de echivoc.

Lui Băsescu majoritatea i-a cerut să continue în forţă ceea ce a început să facă în primul său mandat şi ceea ce a promis că va face, după ce majoritatea parlamentară a profitat de aderarea ţării la Uniunea Europeană spre a opri reformele.

Continuarea lor constituie voinţa univocă a unui număr crescând de români. E dorinţa unui număr tot mai reprezentativ de cetăţeni tineri, tot mai puţin inhibaţi ori paralizaţi de trecutul comunist al României şi de funesta tranziţie a ţării de la un sistem totalitar de extracţie marxistă la un stat mafiot păstorit de foşti securişti.

Guvernul Boc n-are mult timp la dispoziţie. Până la următoarele alegeri sunt mai puţin de 3 ani. În acest răstimp va trebui să-şi pună miniştri de interne, de justiţie şi de externe la treabă. Misiunea lor este clară. Să creeze un stat eficient aflat în slujba cetăţeanului şi nu invers.

Această misiune include epurarea magistraturii şi a corpului diplomatic, reducerea la dimensiuni fireşti a parlamentului, a aparatului de stat şi mai cu seamă a gonflatelor servicii secrete, în care se mai lăfăie numeroşi foşti securişti lăsaţi de capul lor.

Urgentă e crearea unei administraţii suple, debirocratizate, şi e nevoie de lustraţie, de un CNSAS revigorat şi de o justiţie demnă de acest nume. Şi e stringentă crearea unei televiziuni publice responsabile,c are să nu mai permită deraierile jurnalistice ale ultimei campanii.

În fine, e obligatorie repunerea în drepturi a victimelor comunismului, laolaltă cu restrângerea pensiilor neruşinate acordate foştilor ciraci ai regimului totalitar.

Unii s-ar putea impacienta. De unde ar putea guvernul să ia specialiştii necesari unei o astfel de opera magna reformistă? Răspunsul la această întrebare e pe cât de simplu pe atât de clar. Din rândul tinerilor din ţară, precum şi din occident.

A venit timpul ca, la douăzeci de ani de la debarcarea Ceauşeştilor, guvernul României să imite apelul unui Vaclav Havel şi Lech Walesa din 1990.

A venit timpul ca România oficială să-şi depăşească idiosincrazia xenofobă şi să-i recheme pe emigranţii români care şi-au luat lumea în cap spre a-şi dobândi astfel dreptul la libertate şi la demnitate.

Oameni care au învăţat în Apus să fie specialişti competenţi şi responsabili. De ei, celor cărora Băsescu le datorează în bună măsură victoria, are mare nevoie România.

Pe moment, guvernul Boc şi-a răsplătit parţial susţinătorii interni. Iar România, este, prin tradiţie ţara sinecurilor atribuite clienţilor politici.

Dar dacă guvernul rămâne cantonat în această tradiţie şi uită de reforme va sfârşi negreşit prin a achita la următoarele alegeri nota de plată a promisiunilor neonorate.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor. Robert Schwartz