1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Guvernul are umor involuntar

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a explicat că pregăteşte un act normativ prin care cineva să poată renunţa, dacă doreşte, la titlul de „doctor“!

Guvernul exprimă, în mod aparent benign, o gravă patologie a atitudinii faţă de lege. Pe ordinea de zi a fost înscrisă o ordonanţă de modificare a legii Educaţiei care conţine printre altele şi o dispoziţie ce ar permite renunţarea la titlul academic de „doctor“. Pare de-a dreptul comic: de ce ar trebui o lege pentru ca cineva să renunţe la proprietăţile sale?

E ca şi cum ar fi nevoie de o lege specială ca o persoană să-şi doneze avutul sau să renunţe, de pildă, la cetăţenia pe care o deţine. Un doctorat presupune, în primul rând, recunoaşterea gratuită a mediului ştiinţific, iar în al doilea rând anumite beneficii derivate din cea dintâi. Specificul acestei situaţii este că oricine este liber să renunţe la beneficiile de care dispune (acces la anumite funcţii, bonusuri salariale etc), dar nu poate renunţa la recunoaşterea confraţilor. Aceasta este ceva ce nu se pierde decât în urma unui gest personal compromiţător şi, în niciun caz, “la cerere”. Dar cât priveşte beneficiile, cum poţi împiedica pe cineva să renunţe la ele?

O lege în materie ar duce la situaţii stupide şi intolerabile. Teoretic, poate apărea cineva dornic să renunţe la titlul de doctor, aşa cum au fost destui scriitori sau savanţi care au refuzat premiile decernate, cu toate că se bucurau de cea mai înaltă preţuire a mediului academic. Acel cineva încearcă poate să atragă atenţia asupra viciilor vieţii intelectuale şi protestează în felul său. Dacă, de exemplu, un autentic om de ştiinţă român ar renunţa la titlul de doctor tocmai pentru a atrage atenţia asupra prea numeroaselor imposturi şi asupra degradării titlurilor academice, efectul moral ar fi uriaş. Un asemenea gest ar cântări mai greu decât sutele sau miile de critici formulate pe această temă.

Ne putem imagina prin urmare destule situaţii în care cineva ar dori să renunţe la titlul de doctor, dar în opinia Guvernului nu ar putea-o face, căci nu există o lege în materie. Ar fi, prin urmare, necesară o lege pentru a îngădui cuiva să facă un gest cu semnificaţie pur morală şi care nu aduce atingere intereselor nimănui. Cu alte cuvinte ar fi nevoie de o lege care să spună că un cetăţean este liber şi, mai ales, în ce măsură este liber.

Cu toate acestea, am auzit multă lume spunând că nu se poate renunţa la titlul de doctor şi că acesta ar trebui să fie retras de autoritatea emitentă. Sub raport birocratic lucrurile pot sta astfel, dar cine poate împiedica pe cineva să refuze avantajele derivate din acest titlu? Cine îl poate împiedica bunăoară pe absolventul unei facultăţi de litere să se angajeze ca portar la observatorul astronomic? Este omul nostru condamnat prin lege să rămână şomer? Ar trebui adoptată, oare, o altă lege prin care literatul în cauză, s-ar putea, în fine, anagaja acolo unde găseşte un loc, renunţând în prealabil la licenţă?

Logica după care realitatea pur birocratică ar prevala asupra voinţei morale a persoanelor este însă aspectul cel mai grav şi exprimă o veritabilă patologie. Omul ar fi prizonierul deplin al condiţiei sale sociale, fiecare titlul obţinut devenind un atribut de neşters al fiinţei sale şi totodată o limită de netrecut. Un om ar deveni “doctor” în chip irevocabil!

Dar logica aceasta exprimă şi o gravă neînţelegere. În general, o ordine de drept, adică una guvernată de lege este una constrângătoare, una care dictează sancţiuni pentru abateri. Dacă morala unei societăţi îi dictează, de pildă, unui individ să se căsătorească, ordinea de drept nu îi spune niciodată acest lucru, dar îl sancţionează dacă se căsătoreşte cu două persoane în acelaşi timp. De cele mai multe ori, ordinea de drept este una coercitivă, ceea ce înseamnă că ea spune ce să nu faci, nu ce să faci. Ce să faci rămâne, din fericire, de cele mai multe ori, în domeniul libertăţii morale. Or, logica Guvernului pare să spună că legea ar trebui să invadeze domeniul libertăţii şi să prescrie tot soiul de conduite considerate dezirabile.

Putem presupune că ideea discutată la Guvern a fost dictată exclusiv de prostia birocratică şi că ea nu a reieşit neapărat dintr-o astfel de gândire viciată. Premierul Ponta are nevoie, pesemne, de o ieşire din scandalul plagiatului şi de aceea a anunţat că doreşte să renunţe la titlul de doctor. Au apărut însă obiecţii, deoarece părea că primul-ministru urmăreşte o scăpare prea uşoară. Ar fi nevoie, s-a spus, ca titlul să fie retras de autoritatea emitentă! Dar cei care au spus acest lucru aveau în vedere efectul public exemplar şi sancţionatoriu şi nu se gândeau să-i limiteze în vreun fel libertăţile. Or, în acest context, cineva a propus o lege prin care oricine poate renunţa la titlurile sale academice sau la diplomele sale de studiu (vezi declaraţiile ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, citate de Hotnews). O stupiditate totală!

Dar indiferent care sunt mobilurile acestei legi, e necesar să-i dezvăluim presupoziţiile şi să-i întrevedem consecinţele. Dincolo de umorul ei involuntar, o asemenea lege este un act îndreptat direct împotriva libertăţii.