1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Guvernul a majorat redevențele

Guvernul adoptă pentru 2012 mai multe măsuri pentru care a pledat insistent și Opoziția.

Goldreserven, Goldbarren, Gold bars

La sfîrșitul anului Guvernul a adoptat, surprinzător, o măsură economică destul de controversată. În 27 decembrie purtătorul de cuvânt al Guvernului anunța: ”majorarea redevenţelor pentru toate resursele minerale aflate sub incidenţa Legii Minelor, a redevenţelor cuvenite statului din operaţiunile petroliere de transport al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului precum şi cele din operaţiuni petroliere efectuate prin terminale petroliere aflate în proprietatea statului”.

Decizia guvernului a părut să fie ultima resursă, într-un război dur cu deficitele bugetare. Anunțată ca intenție încă din luna august, creșterea redevențelor a fost întâmpinată cu îngrijorare de cei care prevăd o creștere a prețului combustibililor și a materialelor de construcții. Dezbaterea este veche, dar nu a reușit până acum să antreneze mediile de decizie. Creșterea prețurilor la cărbune și la produse petroliere (datorită scumpirii transportului prin conducte) a fost un contraargument destul de puternic, cel puțin din punct de vedere emoțional.

Partizanii creșterii redevențelor au arătat, dimpotrivă, că societățile nu ar trebui să recupereze banii pierduți prin creșterea prețului, ci ar trebui să se consoleze cu un profit mai mic. Din nefericire asemenea idei au părut să fie mai curând un discurs de natură morală decât o dezbatere economică. Realitatea a fost că orice majorare a cursului de schimb, a accizelor sau a altor costuri a dus la creșterea prețurilor la combustibili.

Totuși în opinia Opoziției ar exista soluții și pentru aceste neplăcute efecte secundare. PSD, de exemplu, a militat consecvent în ultimii ani pentru creșterea redevențelor la resursele minerale și a inclus această măsură în programul său economic publicat în 2010. Fostul premier Adrian Năstase explica la un moment dat că propunerea de dublare a redevențelor ”vine în contextul în care resursele neregenerabile ale României reprezintă rezerva financiară subterană a acestei țări”. ”Nu văd − a continuat el − nimic în neregulă în a le cere companiilor o redevență dublă, în contextul în care, pe termen lung (așa cum sunt semnate contractele respective), aceste companii vor ramâne într-o marjă semnificativă de profit”. În plus, fostul premier susținea că împotriva tentației de creștere a prețurilor ar exista ”o serie de mecanisme și instituții care pot să intervină în favoarea interesului public”.

Așadar PSD a propus încă din 2010 creșterea redevențelor laolaltă cu un control al prețurilor, dar nu a fost clar dacă s-a referit și la Petrom. Cu toate că redevența pentru exploatările pe care le face Petrom a fost stabilită prin contract până în 2014, Guvernul a fost îndemnat de multe ori să negocieze în avans redevențele care ar urma să fie stabilite după acest termen. În orice caz, anunțul pe care l-a făcut Guvernul Boc în 27 decembrie exceptează exploatările pe care le realizează OMV Petrom.

O noutate este creșterea redevenței pentru metale nobile de la 4% la 8%. Dacă Guvernul va oferi anul acesta toate avizele pentru compania Roșia Montană Gold Corporation, atunci noua cotă s-ar putea aplica și aurului și argintului extras de acolo. Este singura cale prin care statul român ar mai putea diminua rușinea de a fi cedat o exploatare în condiții dezavantajoase și cu uriașe costuri privitoare la mediu. Anunțul guvernului arată că prin această creștere a redevențelor se ”estimează o creştere a veniturilor la bugetul de stat cu circa 282 milioane lei anual”, dar nu precizează la ce se referă acest calcul și dacă a avut cumva în vedere și deschiderea exploatării de aur și argint.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident