1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Guvernul şi Curtea Constituţională se întrec în sofisme

15 noiembrie 2010

Guvernul a făcut luni o contestaţie surprinzătoare la Curtea Constituţională, acuzând Parlamentul că refuză să dezbată moţiunea de cenzură.

https://p.dw.com/p/Q9b8
Imagine: BilderBox

Guvernul a reuşit de data aceasta neverosimilul. În noua sesizare – pusă la punct în reuniunea coaliţiei din dimineaţa de luni – Guvernul deplânge faptul că Parlamentul se opune prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură şi solicită Curţii Constituţionale să precizeze că dezbaterea moţiunii de cenzură a devenit deja o obligaţie procedurală.

Anterior, Opoziţia, care controlează biroul permanent al Senatului, hotărâse să renunţe la moţiunea de cenzură, care ar fi putut fi interpretată ca o validare a acţiunii Guvernului şi să ceară preşedintelui să nu promulge legea educaţiei. Dar aşa cum am văzut, Guvernul a solicitat de astă dată Curţii să constrângă Opoziţia să prezinte şi să voteze moţiunea, ceea ce ar permite continuarea acţiunii de angajare a răspunderii pe legea educaţiei.

Ar fi greşit să intrăm în toate detaliile argumentaţiei juridice care a devenit demult un simplu sofism. Dacă decizia Curţii din 2009, deşi criticabilă, avea o logică juridică bine articulată, ultima decizie este greu de luat în serios. Să spui că acţiunea guvernului este neconstituţională, dar faptul neconstituţionalităţii nu intră sub jurisdicţia Curţii, a fost o contradicţie care a provocat, după caz, furie sau râsete. Nici militanţii PDL nu au putut accepta o asemenea pseudo-argumentaţie, aşa cum s-a văzut din reacţia lipsită de echivoc a deputatului european Cristian Preda.

De data aceasta s-a mers atât de departe, încât întreaga acţiune guvernamentală s-a acoperit de ridicol. Dar mai grav este că se compromite nu doar un Cabinet, ci însăşi ideea de procedură democratică. Să uzezi de toate posibilităţile procedurale, chiar dacă nu ai dreptate, face parte din joc. Dar să denaturezi procedurile şi să creezi proceduri noi şi fanteziste este dincolo de limitele democraţiei. Guvernul şi Curtea Constituţională se întrec pur şi simplu în sofisme, sfidând orice logică. Nu mai este vorba demult de subtilitate juridică şi argumentativă, ci de simple trucuri verbale.

Curtea Constituţională are totuşi şansa să se reabiliteze oferind de data aceasta Guvernului un răspuns mai sobru şi mai puţin sibilinic.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident