1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Guvernanții vor să naționalizeze „Banca de Economii”

Liderii alianței minoritare de guvernare au anunțat că una din băncile implicate în „jaful secolului” va fi naționalizată. Aceasta înseamnă, potrivit experților, „transbordarea datoriei băncii pe umerii cetățenilor”.

Anunțul despre naționalizarea „Băncii de Economii” (BEM) a fost făcut public de liderii Partidului Liberal-Democrat și Partidului Democrat după ședința de miercuri a consiliului alianței de guvernare – la două zile după ce premierul Chiril Gaburici a vorbit despre necesitatea lichidării băncilor în derivă, argumentând că aceasta ar fi principala condiție impusă de FMI pentru deblocarea creditării Republicii Moldova. Anterior și liderul comunist, Vladimir Voronin, s-a pronunțat împotriva lichidării „Băncii de Economii”.

Cea mai proastă soluție posibilă

Potrivit experților în economie, dacă nu va exista o rezistență puternică din partea societății civile, în măsură să blocheze inițiativa de naționalizare a celor două partide, datoria de miliarde de lei pe care „Banca de Economii” o are față de Banca Națională a Moldovei se va transforma în datorie de stat, adică va trebui achitată din contul cetățenilor. Totuși, Banca Națională a Moldovei a anunțat că ideea lichidării celor trei bănci devalizate rămâne pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Guvernului cu experții FMI. La ora actuală, valoarea totală a capitalului și datoriilor „Băncii de Economii” este de 14,417 miliarde de lei moldovenești.

Expertul economic Sergiu Gaibu susține că naționalizarea băncii este cea mai proastă soluție posibilă: „Prin această propunere coaliţia parlamentară reconfirmă că nu doreşte nici o schimbare. Mai mult, riscăm să îngropăm orice speranţe de apropiere de UE, pentru că nici partenerii vestici nu sunt orbi şi înţeleg perfect ce înseamnă această „soluţie””, a menționat economistul.

Vor avea de câștigat doar acționarii privați

Un alt expert, Roman Chircă, susține că „de pe urma naționalizării „Băncii de Economii” vor avea de câștigat doar acționarii privați „care la moment dețin acțiuni fără valoare, iar astfel ar putea obține bani și avantaje”. (…) „Soluția cea mai bună acum este identificarea destinației finale a banilor furați și întoarcerea parțială sau integrală a lor. Apoi se va putea discuta și despre naționalizare. Adresa finală a banilor a fost o bancă din Letonia și una din Rusia. Persoanele prin intermediul cărora au fost devalizate băncile au fost desemnate și acum ele se află în campanie electorală. Aceste persoane au proprietăți care pot fi sechestrate”, a menționat Chircă.

„Naționalizarea înseamnă costuri suplimentare, pentru că acționarii vor cere mai mult decât a cerut statul atunci când a cedat BEM”, susține, la rândul său, expertul financiar, Victor Ciobanu.

Guvernul se declară surprins

Consilierul premierului Gaburici, pe probleme economice, Natan Garștea, susține că decizia liderilor coaliției de a naționaliza „Banca de Economii” este o surpriză atât pentru el, cât și pentru primul-ministru. Garștea a comunicat, pentru „deschide.md” că „această decizie a fost anunțată în contextul venirii negociatorilor FMI, pe 15 iunie, cărora trebuie să li se pună pe masă o decizie clară în privința acestei instituții bancare. Nu înțelegem, însă, de ce s-a decis naționalizarea și nu lichidarea, așa cum a propus prim-ministrul. Guvernul nu are un comentariu deocamdată”. Totuși el a spus că nu există nicio siguranță că, dacă ar fi refăcută de la zero, statul va reuși să asigure buna funcționare a acestei bănci. „În schimb, probabilitatea că din ea va continua să se fure este foarte mare”, a conchis consilierul premierului.

Moldova a ales… defaultul

„Ce faci cu o bancă aflată în administrarea statului și care mereu era folosită ca o „vacă de muls” pentru toate guvernările? Bingo! O naționalizezi!”. Astfel a reacţionat pe o rețea de socializare directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupuşor, la intenţia guvernării de a naţionaliza „Banca de Economii”. Potrivit lui, în loc să elimine factorul care a condus la criza de la „BEM”, guvernarea, prin intenția de a naționaliza banca „fortifică acest factor”: „Cum vor fi transferate aceste active rămase de la investitorii privați în proprietatea statului? Cine va plăti pentru aceasta, pentru că dacă vor plăti contribuabilii - este o decizie nefericită la patrat”, a explicat Lupușor.

Potrivit lui, naționalizarea „Băncii de Economii” ar putea compromite definitiv relațiile Moldovei cu FMI: „Republica Moldova are nevoie ca de aer de acest memorandum cu Fondul Monetar Internațional, pentru că există riscuri majore de țară, de incapacitate de plată și există riscuri majore legate de creșterea datoriei de stat odată cu salvarea celor trei bănci din fondul garanțiilor de stat”, a spus directorul executiv al „Expert-Grup”.

Vă mai recomandăm