Guvern de tranziţie în Grecia

Ar urma ca, până la alegerile anticipate, care se vor desfăşura în februarie viitor, acest cabinet de tranziţie să transpună deciziile UE. Toate acestea n-ar fi fost posibile fără presiunea exercitată de partenerii europeni ai Greciei.

Încremenit mult timp în proiect, peisajul politic al Greciei a început brusc să se mişte. La finele unui sfârşit de săptămână dramatic, care a determinat opinia publică să aibă impresia că asistă la un film poliţist, s-a produs imposibilul.

Premierul socialist al Greciei, Giorgios Papandreou, s-a despărţit de funcţia sa, iar principala formaţiune a opoziţiei, Noua Democraţie a pus capăt războiului ei total împotriva măsurilor de economisire şi austeritate.

Ambele grupări s-au folosit de ocazia unei întrevederi duminicale cu preşedintele ţării, Karolos Papoulias, spre a da lumină verde unui guvern de coaliţie care să transpună hotărârile summitului UE de la 26 octombrie. E foarte probabil ca acest executiv de tranziţie să fie condus de Lucas Papademos, fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene.

Se poate vorbi de un moment istoric pentru Grecia. Nu e în tradiţia politică a ţării să se formeze guverne de coaliţie şi să se împartă responsabilităţi în scopul atingerii unor obiective majore. Dar obiectivul actual, salvarea Greciei de faliment şi a întregii zone euro s-a dovedit prea mare pentru a putea fi susţinut doar de un singur partid.

Cu toate acestea, faptul că taberele conduse de principalii protagonişti, Papandreou de la PASOK şi Samaras, de la Noua Democraţie, au ajuns să se înţeleagă, se datorează enormelor presiuni externe şi interne. Fără ele, nu s-ar fi înţeles.

O parte a PASOK şi un sâmbure pro-european al Noii Democraţii ameninţaseră cu revolta deschisă împotriva liderilor lor, revendicând totodată alcătuirea unui guvern de salvare naţională.

La Cannes, Papandreou simţise că partenerii săi europeni nu mai sunt dispuşi să participe la piesa uşor suprarealistă jucată la Atena. Şi Partidul Popular European, din care face parte Noua Democraţie, s-a activat la finele săptămânii.

Creştin-democratul german Elmar Brok, care este coordonatorul Partidului Popular în chestiuni de politică externă, îl sunase pe Samaras şi îi ceruse să sprijine alcătuirea unui guvern de tranziţie.

S-au rezolvat deci toate problemele privind salvarea Greciei şi a zonei Euro? Câtuşi de puţin. Cele două mari partide greceşti au acum datoria de a da viaţă hotărârilor luate.

Dezastrul se mai poate produce dacă, dincolo de transpunerea pachetelor de ajutoare şi a hotărârilor Uniunii Europene, principalii protagonişti ai scenei politice greceşti îşi vor continua războiul de uzură, spre a a-şi cuceri poziţii cât mai avantajoase înaintea alegerilor din februarie.

Acum e nevoie de o cooperare reală, întrucât problemele sunt prea complicate ca să poată fi soluţionate de o singură tabără. Sectorul public trebuie redus şi asanat, măsurile de economisire trebuie să devină mai echitabile social, iar economia trebuie relansată.

S-a vădit clar la acest sfârşit de săptămână, că Grecia are nevoie de presiunile europene. Iar timpul incertitudinilor încă n-a trecut.

Autor: Spiros Moskovou/PMI
Redactor: Robert Schwartz