Guenter Grass contraatacă

Cartea conţine referiri la apartenenţa autorului, în ultima parte a celui de-al doilea război mondial, la trupele SS. A fost prima apariţie publică a controversatului autor, după ce Grass şi-a recunoscut recent trecutul, provocînd atît în Germania, cît şi în străinătate o veritabilă explozie de critici, dar şi de declaraţii de adeziune.

Şezînd picior peste picior, destins şi aparent satisfăcut, dar şi nervos şi nerăbdător în răstimpuri, Grass, un scriitor de succes, dar şi un militant politic de stînga, considerat decenii la rînd a fi o autoritate morală a Germaniei, s-a văzut din nou confruntat cu principala chestiune legată de asumarea tardivă a trecutului său.

De ce a avut oare nevoie de 6 decenii spre a-şi devoala stagiul efectuat în SS, în condiţiile în care, ca reper moral, ca autoritate absolută în domeniul asumării, de către germani, a trecutului lor totalitar nazist, el, Grass, s-a arătat necruţător faţă de alţii, aflaţi în situaţia lui de-acum?

La această întrebare, scriitorul german a răspuns, odată în plus, evaziv, afirmînd că în tot acest interval, nici ruşinea şi nici calculele nu l-ar fi împiedicat să-şi admită trecutul. In schimb ar fi tot căutat forma potrivită spre a se manifesta.

"Cu ce drept mi se cere să dau public în vileag la un anumit moment dat, sau la altul, chestiuni legate de o scurtă fază a vieţii mele?" a mai retorcat el, înţepat, în replică la insistentele nedumeriri generale. "Nu voiam să ies la rampă şi să recunosc că am fost cîteva săptămîni sau luni în SS.... (ci) am vrut să plasez totul, anii tinereţii, cum a derapat generaţia mea, într-un context mult mai larg...”, a mai spus Grass.

Ceea ce, potrivit lui, nu s-ar fi putut face "decît într-o carte", iar în autobriografiile tradiţionale, cu tendinţa lor şi a memoriei "de a înfrumuseţa şi simplifica" n-ar fi avut încredere.

Considerînd că atacul e cea mai bună apărare, Grass n-a omis ocazia de a-i condamna pe criticii săi, ce-i reproşaseră tocmai rigorismul moral, pe care nu l-a aplicat decît altora, nu şi sieşi. „N-am crezut că unii critici literari

pot coborî sub propriul lor nivel argumentînd într-un asemenea hal", a afirmat, în context, scriitorul. La această lovitură piezişă la adresa adversarilor lui, publicul berlinez l-a aplaudat cu multă căldură.

Lui Grass i se ceruse retrocederea unora din numeroasele sale premii şi distincţii importante, pe care, potrivit unora dintre criticii săi, nu le-ar fi obţinut, dacă ar fi spus adevărul din timp.

Conform altora, Grass şi-ar fi făcut confesiunea abia acum, fie pentru a preîntîmpina devoalarea trecutului său prin intermediul arhivelor STASI (în speţă înaintea deschiderii dosarelor poliţiei politice estgermane, consacrate celor care au colaborat cu nazismul) fie pentru a face reclamă noii sale cărţi, care, de altfel, se vinde ca pîinea caldă). Dar multe personalităţi i-au luat apărarea, susţinînd că opera sa literară, cel puţin, ori măcar o bună parte din ea, va rezista viitorului.

In ce priveşte deraierea sa din tinereţe, Grass a încercat să-i afle explicaţia în condiţiile sociale, familiale şi politice ale timpului. "A fost o lume închisă, lipsită de alternative dacă nu creşteai în sînul unei familii în care părinţii opuneau, cel puţin în casă, rezistenţă sistemului – iar aceste cazuri au existat şi implicau pericole". Or, potrivit lui Grass, în familia sa mic-burgheză, n-a existat această rezistenţă.

Complicitatea proprie, frica pe cîmpul de luptă, minciunile şi escamotările par să-i fi marcat nu doar întreaga viaţă, ci şi opera – acesta este şi unul din subiectele autobiografiei sale. Dar în chestiunea apartenenţei lui la SS această carte nu oferă decît răspunsuri la fel de vagi şi evazive precum cele pe care a continuat să le dea autorul şi în discuţiile de la Berliner Ensemble