1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Guantanamo acum zece ani, Guantanamo acum

În urmă cu zece ani, la închisoarea militară de la Guantanamo Bay, erau trimişi primii deţinuţi. Deşi preşedintele Barack Obama anunţase că penitenciarul urmează să fie închis.

default

Guantanamo a fost "o soluţie de moment", afirmă James Carafano. În opinia specialistului în politică de securitate şi apărare al fundaţiei conservatoare Heritage, la Guantanamo nu au fost aplicate procedurile potrivite.

La început, întrebarea-cheie era: Cum trebuie trataţi deţinuţii dintr-un război în care inamic nu este un alt stat? Un proces civil, aşa cum solicită criticii centrului de detenţie, nu intră în discuţie întrucât - susţine Carafano. "Nicio ţară din lume n-a fost vreodată de părere că poate cerceta şi urmări penal crime de război cu instrumentele dreptului civil."

Din acest motiv, administraţia Bush a decis să-i trimită pe suspecţii de terorism islamist la Guantanamo. Pe 11 ianuarie 2002, la închisoarea militară din Cuba au fost trimişi primii douăzeci de deţinuţi ai "luptei americane contra terorismului". Acolo puteau fi reţinuţi şi audiaţi în condiţii de securitate şi nu intrau sub incidenţa tribunalelor de rând.

Între timp, conform unui verdict al Curţii Supreme americane, şi acestor deţinuţi li se permite să invoce drepturile garantate prin Constituţia SUA. Criticii resping posibilitatea înfiinţării unui centru de detenţie pentru prizonieri de război în Afganistan sau încarcerarea acestora în America.

Andrea Prasow, reprezentant al organizaţiei Human Rights Watch, susţine că atunci, ca şi acum, lucrurile sunt limpezi: "Persoanele care au comis fărădelegi pot fi pedepsite prin lege. Dacă au încălcat legile americane, acestea să fie deferite justiţiei americane. Dacă au făcut-o în Afganistan, să fie judecate în Afganistan. Iar dacă nu există suficiente probe, atunci să fie eliberate".

Ţinând seama de sutele de sentinţe pronunţate, până acum, în procese la care pe banca acuzaţilor au stat persoane implicate în terorism, tribunalele civile sunt capabile să instrumenteze aceste cazuri - crede Prasow. "Şi realitatea este că, cel puţin Curţile civile din SUA, nu sunt deloc blânde cu aceşti acuzaţi", adaugă doamna Andrea Prasow.

Persoanele găsite vinovate de acte de terorism au primit ani grei de temniţă şi se găsesc în închisori de maximă securitate.

Nu se caută alternative, ci se perfecţionează sistemul

Gefangenenlager Guantanamo auf Kuba

Şi James Carafano admite că, cel puţin în primii ani, condiţiile de detenţie de la Guantanamo au fost inumane. În loc să caute alternative, Administraţia americană a încercat să perfecţioneze sistemul, să îndulcească puţin traiul deţinuţilor. "Problema SUA a fost că politica a evoluat într-o cu totul altă direcţie", spune Carafano.

Guantanamo a devenit simbolul întunecat al luptei contra terorismului, faţeta sumbră a acţiunilor legate de combaterea fenomenului, mai ales din cauza practicilor dure practicate la interogatorii.

În 2009, când s-a instalat la conducere, preşedintele Obama a promis că va închide centrul de detenţie din Cuba. Dar operaţiunea s-a dovedit a fi mai dificilă decât se credea.

În zece ani, prin închisoarea militară de la Guantanamo au trecut circa opt sute de prizonieri. 89 din cei 171 de deţinuţi aflaţi în prezent acolo ar urma să fie eliberaţi - susţine Andrea Prasow.

Peste treizeci de persoane ar trebui acuzate, printre care şi Khalid Sheic Muhammed - unul dintre organizatorii atentatelor de la 11 septembrie. 46 de deţinuţi sunt reţinuţi pe o perioadă nedeterminată, fără a fi puşi sub acuzare.

În ultima zi a anului trecut, şeful Casei Albe a semnat legea prin care Congresul aproba această reţinere nelimitată. În prealabil, legislativul american elaborase o lege conform căreia transferul de deţinuţi către SUA nu e permis.

Astfel, închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo a devenit, deocamdată, imposibilă. În 2011, niciun prizonier nu a fost lăsat în libertate - afirmă Andrea Prasow.

Ken Gude, expert pe probleme de securitate naţională, este de părere că noile demersuri legislative care împiedică închiderea lagărului de la Guantanamo sunt motivate politic.

Faptul că membrii Congresului consideră aducerea deţinuţilor în SUA un "pericol de moarte pentru cetăţenii americani" ar fi "caraghios" - crede Gude.

Se închide sau nu?

Häftlinge in Guantanamo Symbolbild Fragezeichen

Cu toate acestea, la începutul săptămânii, secretarul de stat a anunţat că administraţia americană este hotărâtă să închidă centrul. În timpul mandatului preşedintelui Obama au fost transferaţi 67 de prizonieri. Patru dintre aceştia au fost deja condamnaţi.

Barack Obama a ordonat ca detenţia anumitor persoane să fie constant verificată pentru a se şti cu exactitate dacă reţinerea pe o perioadă îndelungată a acestora este justificată.

Pentru Andrea Prasow, o rază de speranţă răzbate prin legea recent promulgată. Este vorba despre clauza privind ieşirea din vigoare a legii în cazul intereselor de securitate naţională. Departamentul apărării ar putea ajunge la concluzia că statele care îi preiau pe deţinuţi au luat măsuri suficiente pentru a reduce riscul ca un asemenea prizonier să ameninţe din nou securitatea SUA.

Experţii nu cred totuşi că centrul din Cuba va fi închis prea curând. "În patru ani, indiferent de cine va conduce Casa Albă, lagărul de la Guantamano tot va funcţiona şi tot populat cu suspecţi de terorism va fi", conchide James Carafano.

Autori: Christina Bergmann, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm