1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ground Zero şi declinul occidentului

Chestiunea proiectatului „centru islamic" încorporând o moschee, în proximitatea terenului pe care au fost cândva construite turnurile gemene ale World Trade Center, rămâne în atenţia observatorilor.

default

Este Ground Zero din New York cel mai potrivit loc pentru ridicarea unui centru islamic?

Disputa e, în multe privinţe, încărcată de semnificaţii, iar subiectul moscheii de la Ground Zero, departe de a avea doar valenţe politice, e importantă şi din unghi juridic, religios, cultural, moral şi metafizic.

Mai nimeni nu contestă faptul că, dată fiind constituţia şi libertatea religioasă existentă în America, o libertate care constituie însăşi raţiunea de a fi a SUA, orice musulman de peste ocean are, principial, dreptul să-şi construiască unde vrea un lăcaş de rugăciune.

Ground Zero şi zona din proximitatea lui, nu face excepţie de la această regulă, deşi e perimetrul în care, la 11 septembrie 2001, terorişti provenind din lumea arabă au asasinat, în numele Islamului, aproximativ 3.000 de oameni. În măsura în care aceşti oameni sunt consideraţi martiri, locul în care li s-a vărsat sângele e sacru iar anexarea lui devine un sacrilegiu.

Pe de altă parte, se pune întrebarea în ce măsură America se trădează pe sine? În ce măsură îşi violează propriile principii sacrosancte de libertate şi deschidere şi îşi afişează traumatismul şi vulnerabilitatea, dacă o consistentă majoritate a poporului american se opune construcţiei unei moschei în acest punct, clar delimitat, din sudul Manhattanului?

În covârşitoarea lor majoritate, americanii se opun proiectului edificării unui centru islamic în apropiere de Ground Zero. În opinia acestei majorităţi, edificarea moscheii în această zonă ar echivala cu intenţia unor japonezi de a-şi planta drapelul naţional la Pearl Harbour. Poporul nipon nu şi-a manifestat niciodată o astfel de intenţie provocatoare.

Altă frecventă analogie o reprezintă decizia Papei Ioan Paul al doilea de a dispune, după îndelungi dispute şi deliberări, mutarea unei mânăstiri construite la Auschwitz. Tranşând imensa dilemă, Ioan Paul al doilea, o incontestabilă autoritate morală, n-a respins în context dreptul maicilor de a se ruga pentru victimele nazismului.

Suveranul Pontif a înţeles în schimb că amplasarea lăcaşului de rugăciune creştin în zonă putea fi interpretat ca tentativă de anexare a victimelor necreştine ale exterminărilor din acest lagăr de concentrare, cărora le-au căzut victimă nu numai, dar în special, evreii.

Actuala dilemă americană nu e mai puţin spinoasă. E uşor de afirmat că promotorii musulmani ai controversatului centru islamic ar face bine să dea dovadă de ceva mai multă sensibilitate faţă de victimele atentatelor de la 11 septembrie.

La fel de lesne se contra-argumentează însă, afirmându-se că America ar avea acută nevoie, tocmai aici şi acum, de o astfel de moschee, spre a-i întări şi integra pe musulmanii moderaţi şi a promova dialogul dintre culturi şi religii.

În fapt, ar fi nevoie aici de un arbitraj responsabil. Dar preşedintele Obama, care într-un discurs pro-musulman de Ramadan a început prin a-şi articula sprijinul pentru proiect, după care, confruntat cu ostilitatea iscată, şi-a retractat şi amendat rapid afirmaţiile, nu este Ioan Paul al doilea.

Tocmai aici e buba. Declinul Americii, şi, prin extensie cel al occidentului, invocat cândva de Oswald Spengler, nu s-a accelerat din cauza refuzului multor americani de a accepta, ca o idee de bun simţ, edificarea unei moschei la Ground Zero.

Alarmantă, în schimb, este tot mai evidenta incapacitate a alegătorilor occidentali de a propulsa în funcţii executive cheie personalităţi deopotrivă inteligente şi curajoase, de talia unui Winston Churchill sau Konrad Adenauer. Mai mult decât oricând, Apusul ar avea nevoie de lideri politici democratici, dotaţi nu doar cu instinctul puterii, ci şi cu o apreciabilă şi asumată doză de discernămînt moral.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder