1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Grijile Americii

Un ecou nebănuit al crash-ului financiar american s-a făcut auzit de la Stockholm, din cercurile Academiei , tocmai în preajma decernării Premiului Nobel pentru Literatură

default

Horace Engdahl, secretarul permanent al Academiei Suedeze a declinat calitatea Americii de a dispune de o „mare literatură”…

Scriitorii americani se izolează şi sunt destul de ignoranţi din care cauză nici nu sunt capabili să creeze o mare literatură, în Statele Unite sunt traduşi prea puţini autori străini iar autorii americani nu participă la dialogul literaturilor lumii, în schimb sunt mult prea sensibili la modele şi tendinţele propriei lor culturi de masă.

Acesta ar fi în rezumat conţinutul unui interviu acordat agenţiei de presă AP nu de un semidoct care vrea să-şi dea importanţă ci de o persoană realmente importantă, de Horace Engdahl fiind el însuşi scriitor, de nu prea mare succes ce-i drept, dar în schimb, secretar permanent al Academiei Sudeze.

Momentul emiterii acestor scandaloase opinii, străine însă de orice „antiamericanism”, cum a ţinut ulterior să precizeze Engdahl, a fost strategic ales dar lipsit de cel puţin unul din efectele scontate. Fiindcă, deşi America se află într-una din cele mai dramatice situaţii economice din ultimele decenii, la bursa valorilor literaturii acţionează cu totul alte legi decît cele de pe piaţa financiară.

Ignoranţă sau rea voinţă?

Dar fie şi trecînd cu vederea incompatibilitatea fundamentală de valori între cele două domenii, caracterul stupefiant al viziunii lui Engdahl despre literatura americană este izbitor,neîntîrziind să stîrnească reacţii prompte şi interpetări subtile nu lipsite de sarcasm în chiar bătrîna Europă care, în viziunea mioapă a bătăiosului preopinent „continuă să fie ea centrul lumii literare şi nicidecum America”.

Uită Engdahl, la cei aproape 60 de ani pe care-i are dar încă relativ tînăr în cercul gerontocraţilor Academiei, că întrebat anul trecut cînd oare va sosi momentul în care şi literatura Asiei să se bucure de trecere în ochii Juriului , răspunsul pe care-l dădea a fost următorul:”Nu emitem judecăţi de valoare asupra literaturilor naţionale ci a indivizilor”.

Şi dacă aşa stau lucrurile, de ce acum, înaintea decernării Premiului Nobel pentru Literatură, cînd potrivit aşteptărilor există printre cei îndrituiţi să-l primească şi un Philipp Roth, găseşte de cuviinţă Horace Engdahl să elimine din circuit literatura americană în bloc? Nu i-a citit sau nu vrea să-i citească pe Updike, Pynchon, Gaddis, Frantzen, Eugenides, Richard Ford, pe Joyce Carol Oates, pentru a nu-i pomeni decît pe cei mai bine cunoscuţi pe întregul glob, la care se adaugă şi clasicii modernităţii ? Nu ştie sau nu vrea să ştie că în materie de modernism şi postmodernism America figurează încă cu scriitorii şi intelectualii ei, printre marii deschizători de drum? Că publicaţiile de înaltă ţinută intelectuală, destinate elitelor, abundă în librăriile americane cum nu se întîmplă în prea multe ţări din Europa? Că America fiind prin excelenţă o ţară de imigraţie, chiar dacă traducerile din alte limbi sunt mai puţin numeroase, autorii ei catalizează de fapt în scrierile lor cele mai diverse tendinţe şi perspective mai mult sau mai puţin individuale, tematizînd problemele identităţii cu totul altfel decît autorii culturilor naţionale de pe bătrînul continent?

Partizanat politic în loc de criterii estetice şi literare

Chiar dacă filonul popular, trivial este destul de puternic în cultura americană a zilelor noastre, el poate fi regăsit cu uşurinţă şi în cultura latino-americană şi mai nou, pe alocuri şi din ce în ce mai frecvent, şi în cea europeană.

Lăsînd de-o parte faptul că opiniile lui Horace Engdahl sunt lipsite de acoperire şi minate de rea voinţă, nu mai puţin grav este că ele nu fac deloc onoare nici Academiei, nici Juriului Premiului Nobel. Deciziile acestuia din urmă au fost adesea criticate nu numai în America, fiind supuse de nu puţine ori altor criterii decît celora strict estetice şi literare în baza cărora unui autor i se cuvine rîvnitul premiu.

Printre ultimii 12 laureaţi figurează nu numai mari anonimi dar şi 6 foşti comunişti dogmatici – constată Andreas Breitenstein, la finele unei polemice dar argumentate luări de poziţie faţă de spusele secretarului permanent al Academiei Suedeze, text publicat în paginile cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.

Mai conciliantă dar nu lipsită de inflexiunile unui fin sarcasm este recomandarea făcută de Hubert Spiegel în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG: „Cînd o ţară zace la pămînt nu este bine să-i calci în picioare tocmai scriitorii. Dar Philip Roth şi colegii săi vor rezista: scriitorii Americii sunt în momentul de faţă mai solizi decît băncile ei.”