1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Grevele din sectorul public şi „minciuna electorală”

Valul de greve din serviciul public şi încălcarea de către şefa social-democraţilor din landul Hessa a promisiunii electorale sunt principale teme comentate astăzi în colonele ziarelor germane.

default

Şi personalul de pe aeroportul din München au intrat în grevă

Imediat după ce Andrea Ypsilanti a anunţat – contrar declaraţiilor repetate din timpul campaniei electorale, că nu exclude o colaborare cu „stânga” în vederea alcătuirii coaliţiei de guvernământ în landul Hessa, criticile dure la adresa liderei social-democrate n-au întârziat să se facă auzite. „Handelsblatt” din Düsseldorf apreciază că această schimbare de poziţie a Andreei Ypsilanti reprezintă un moment de cotitură pe scena politică internă a Germaniei. Social-democraţii admit prin aceasta că formaţiunea de stânga, care s-a desprins din rândurile sale, condusă de fostul preşedinte al partidului Oskar Lafontaine, nu mai poate fi considerată drept un fenomen trecător.

„Neue Presse” din Hanovra se pronunţă mult mai critic şi scrie că social-democraţii greşesc dacă pun în joc încrederea electoratului doar pentru a-şi asigura puterea în landul Hessa.

„Ypsilanti vrea să ajungă la putere cu ajutorul stângii” titrează astăzi şi cotidianul münchenez „Süddeutsche Zeitung”.

Cotidianul de mare tiraj „Bild” propune ca de acum înainte politicienii care nu-şi respectă făgăduiala făcută în campania electorală să fie sancţionaţi.

Referitor la grevele de proporţii, care paralizează astăzi Germania, „Die Welt” din Berlin e de părere că acţiunile de protest reprezintă o „pedeapsă la adresa concetăţenilor, care nu lucrează în sectorul public”.

Tot în capitala Republicii Federale, „Berliner Kurier” e de o cu totul altă părere şi susţine grevele angajaţilor din serviciul public, care prin renunţarea pentru mai multă vreme la o majorare a salariilor au contribuit la revigorarea economiei germane şi „pentru acest sacrificiu ar trebui răsplătiţi”.

Puţini au însă înţelegere faţă de ameninţările cu grevă, chiar pe timp nelimitat, ale mecanicilor de locomotivă, după ce se ajunsese la o înţelegere cu conducerea Deutsche Bahn. „Westdeutsche Zeitung” din Düsseldorf notează: „Nebunia asta trebuie să ia sfârşit!”.

Presa străină îşi opreşte atenţia asupra evoluţiilor din Orientul Apropait şi Mijlociu. Cotidianul italian „La Repubblica” e de părere că în pofida vizitei efectuate de secretarul de stat american Condoleezza Rice în regiuena de criză, conflictul israeliano - palestinian e pe cale să se radicalizeze. La rândul său cotidianul danez „Jyllands Posten” avertizează că extremiştii palestinieni periclitează procesul de pace: „Cea mai mare victorie a Hamas ar fi eşuarea eforturilor de pace.”