1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Greva iluziilor pierdute

Ce atenţi au deveni cu elevii funcţionarii din Ministerul Educaţiei! Cât spirit de prevedere, nu care cumva să se încalce structura anului şcolar! N-am fost în sediul guvernului, dar ştiu că la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului se intră mai greu decât într-o unitate militară: dacă vrei să vizitezi un soldat aflat, cum se spune, „sub arme”, n-ai nici o problemă: arăţi buletinul, ofiţerul de serviciu îl chemaă pe militarul în chestiune, şi cu asta basta! La Educaţie, nu: trebuie să treci prin câteva filtre serioase, după care nişte persoane perfect ostile te iau la interogatoriu. Urmează un telefon pe firul scurt, şi, în funcţie de vocea din birou treci sau nu de cerberii deloc prietenoşi de

la poartă.

E bine că, în ceasul al paisprezecelea, guvernanţii au lăsat aroganţa de-o parte — chiar dacă n-au făcut-o decât pentru a se dăuli că nu sunt bani, că presiunea pe buget e mare şi că profesorii trebuie să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt — că doar de aia au I.Q. mai mare decât minerii sau alţi beneficiari ai repetatelor pomeni guvernamentale!

Fără îndoială, profesorii vor înţelege, vor reveni la catedre şi vor preda în continuare ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ceea ce, de fapt, e purul adevăr: după două săptămâni şi jumătate de grevă, n-au obţinut mai nimic. Iluzoriile dotari şi problematicele amenajări ale şcolilor vor rămâne în dosarele negocierilor şi în paginile ziarelor: încă un tronson din drumul spre dezastru al României. Fixarea unor noi date şi iniţierea unei legi (de parcă legea actuală n-ar fi destul de cuprinzătoare!) sunt vorbele goale aruncate profesorimii în chip de dialog preferenţial cu un „partener social” în faţa căruia politicienii se înclină. E drept, doar o dată la patru ani, când se apropie alegerile.

A pretinde în timpul campaniei electorale că învăţământul şi cercetarea vor fi priorităţi ale noii guvernări înseamnă, nu cum apare acum, pur cinism, ci realism: candidaţii de atunci ştiau pe ce lume ce află. Problema e: ce s-a întâmplat între timp, de învăţământul e tratat cu aceeaşi indiferenţă, cu acelaşi cinism şi cu aceeaşi iresponsabilitate? De bine, de rău, sumele imense ce mergeau spre industria fiarelor vechi au încetat să se scurgă în gurile negre ale economiei. Unde sunt, atunci, banii? N-aş vrea să cred că ipoteza lansată de curând, într-o emisiune de televiziune, de Mircea Dinescu e adevărată: şi anume, că, în încercarea disperată de a nu pierde trenul aderării, România face fel de fel de cadouri indirecte ţărilor occidentale al căror ajutor îl cerem.

Cadourile cu pricina ar consta în achiziţionarea de avionae şi elicoptere uzate moral, în sume supraevaluate pentru diversele lucrări pe care le au de făcut în ţară (ca, de pildă, autostrăzile) şi alte fleacuri de acest fel, care însemană sute de milioane de euro sau dolari. Sigur că e frumos să fii galant, numai că în felul acesta nu rezolvi nici o problemă, în schimb creezi aşteptări pe care generaţiile viitoare s-ar putea să nu fie în stare să le onoreze.

Greva generală a profesorilor marchează nu doar repetenţia unei întregi clase politice, incapabilă, de cincisprezece ani, să rezolve o problemă esenţială a ţării, ci şi falimentul acestora: a programa subdezvoltarea pe decenii de aici înainte a României nu mai e doar un semn al slabei performanţe manageriale, ci şi al complotului împotriva propriului popor.

  • Data 22.11.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B31p
  • Data 22.11.2005
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B31p