1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecilor li s-a fluturat Moş Crăciun pe la nas

Christoph Hasselbach / icş27 noiembrie 2012

A fost nevoie de trei încercări şi o noapte lungă; cearcănele de pe feţele negociatorilor nu au putut, însă, camufla, uşurarea resimţită după ce miniştrii de Finanţe din zona euro au bătut palma

https://p.dw.com/p/16qOO
Imagine: dapd

Este vorba despre mai mulţi bani şi despre "o promisiune de mai bine pentru poporul grec şi pentru zona euro", declara, cu mult patos, şeful grupului euro Jean-Claude Juncker, în conferinţa de presă ce a urmat înţelegerii. Aproape la fel de plin de importanţă a vrut să sune şi concluzia trasă, cu aceeaşi ocazie, de comisarul pentru uniune monetară, Olli Rehn: zona monedei comune a trecut, noaptea trecută, testul credibilităţii.

În beneficiul Greciei, miniştrii au convenit să reducă dobânzile, să prelungească termenele de returnare a datoriilor şi să reinvestească în Grecia beneficiile obţinute din obligaţiunile elene. În schimb, a fost respinsă propunerea ştergerii unei părţi a datoriei Atenei, Germania numărându-se printre statele care s-au opus categoric unui asemenea demers. Garanţia pe care europenii o depun pentru Grecia este deja suficentă, avertizase, înaintea reuniunii de ieri de la Bruxelles, ministrul federal de Finanţe Wolfgang Schäuble, care a cerut presei să nu mai descrie această adversitate manifestată de Berlin ca fiind o problemă tipic germană. Din punctul de vedere al şefei Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, "europartenerii trebuiau să facă ceva pentru a se ajunge la un nivel suportabil al datoriilor, ceea ce, pot spune, s-a întâmplat".

Acordurile convenite la Bruxelles, completate cu eforturile reformiste ale Atenei, ar urma să ducă datoria publică a Greciei la un nivel 110% în îndepărtatul 2022, după ce ar traversa un vârf negativ în 2016. Prognoza pentru 2022 reliefează un deficit încă dublu faţă de nivelul maxim convenit prin pactul european de stabilitate însă miniştrii urmăresc să reliefeze tendinţa, pentru a nu abandona tonusul optimist. E drept că nu se poate pune mare preţ pe creşterea economică - iar miniştrii sunt de acord că trebuie să păstreze o anumită urmă de realism, sau, cum spunea azi noapte Wolfgang Schäuble, "la nevoie ne vom mai consulta cu privire la reducerea datoriei totale". Nu puţine sunt vocile care spun că, în cele din urmă, contributorul german va fi rugat să accepte o reducere a datoriei Greciei dar, susţin criticii, Schäuble speră ca acest moment să nu survină înaintea alegerilor parlamentare federale.

De data aceasta, miniştrii europerni au găsit şi cuvinte de laudă la adresa reformelor şi austerităţii instituite de guvernul elen. Până şi responsabila cu finanţele austriece, Maria Fekter, îndeobşte extrem de critică la adresa Greciei, a admis că, de data aceasta, nu are ce să reproşeze autorităţilor de la Atena - fără a se lăsa pradă euforiei. Controalele vor fi acolo, urmărind fiecare pas al Greciei, a asigurat Fekter.

Dacă parlamentele din ţările zonei euro vor lua de bună înţelegerea miniştrilor de Finanţe, Grecia ar putea primi la mijlocul lui decembrie o nouă tranşă din pachetul actual de asistenţă financiară internaţională.