Grecia, Rusia şi trollii

Se iau mulţi, inclusiv cetăţeni de rând, cu mâinile de cap, după ce depun un efort îndelungat şi apreciabil, dar adesea inutil, să înţeleagă de ce, fără vreo vină, devin ţinta unor vituperări furibunde în comentarii de postaci. Puţini realizează că sunt victimele unui război secret, purtat pe Internet, în care Rusia a investit masiv. Încât în van încearcă cei ce-l ignoră să priceapă de ce iscă reacţii disproporţionate fireştile lor critici publice la adresa unor dregători corupţi, neaveniţi, tiranici.

Vitriolic penalizate sunt, bunăoară, susţinerea revoluţiei pro-europene din Ucraina ori regretele că nu s-au arestat încă ucigaşii sutelor de oameni dintr-un avion de pasageri doborât probabil, conform indiciilor existente, în Ucraina de est, de către rebelii pro-ruşi. Sau că, în aplauzele extremei drepte şi stângi din ţările UE, ca şi ale propagandei lui Putin, Grecia populiştilor Tsipras et comp. dă semne să arunce în aer construcţia europeană, cu tot cu ideea de democraţie liberală aflată la temelia ei.

Spume la gură au iscat, spre marea mea uimire, şi comentariile pe care le-am scris despre falimentul nu doar economic, ci în primul rând politic şi moral, al guvernului condus de liderul Syrizei. Una din reacţii conţine o acidă învinuire fantezistă la adresa mea, generată şi vehiculată periodic de postaci dotaţi cu varii apelative, în subsolul editorialelor mele critice la adresa minciunilor penalilor din majoritatea parlamentară, a guvernului Ponta şi a tendinţelor reorientării României spre răsărit.

Potrivit ei, aş fi fost cândva, chipurile, „activist de partid”, pentru a deveni apoi, brusc, „anticomunist”. În realitate, sunt de când mă ştiu ostil oricărui sistem totalitar. Şi e notoriu că n-am fost niciodată membru al vreunui partid şi cu atât mai puţin al PCR. Aşa cum se ştie bine că nu m-am numărat niciodată printre turnătorii, informatorii, colaboratorii şi agenţii fostei Securităţi ori ai altui serviciu secret.

Ceea ce n-a împiedicat un mercenar să afirme pe un site obscur, în baza clasicelor metode de dezinformare KGB-iste, că aş fi „cunoscut din condicuţa cu agenţi”. O tentativă de a se sugera că aş fi „acoperit” . Mulţi gazetari, autori, scriitori şi publicişti critici au trecut frecvent prin experienţe şi uimiri similare. Ori mai rele. Împroşcarea lor începe nu arareori printr-un zvon denigrator lansat la rubrica de comentarii de pe varii pagini electronice, în ideea că orice strop de noroi poate lăsa urme.

Nu se prea ştie, însă, de regulă cine anume se ascunde îndărătul acestor atacuri la persoană lovind, nemernic, sub centură, atacuri din care, din păcate, multe scapă chiar şi ochilor mai ageri, puşi să elimine veninul ucigaş al discursurilor urii de pe site-uri, ce-ar vrea să se respecte. Învăluite în tenebrele din care s-au izvodit comanditarii netrebniciilor publicate de postaci, fizionomiile acestor ticăloşi rămân, de obicei, ascunse. Doar uneori bezna se vede străpunsă de un fascicol de lumină, conferind chip şi profil soldaţilor războiului propagandistic al timpurilor noastre.

Datorăm curajului şi inteligenţei unor jurnalişti de investigaţie talentaţi prilejul de a-i privi în ochi pe sceleraţii cumpăraţi. Graţie săptămânalului german Die Zeit, am aflat de chinurile prin care trece, mai nou, jurnalista Ludmila Savciuk. E vorba de o eroină contemporană, de vreme ce şi-a asumat un risc considerabil când a pătruns, în acest an, la Sankt Petersburg, într-una din fabricile de trolli ale Kremlinului, spre a-i demasca angajaţii şi a da pe mâna justiţiei aşa-zisa „Agenţie de cercetări pe Internet”. În care salariaţi la negru, canalii uneori semi-analfabete, se dau „cititori”, oameni "normali" şi membri ai societăţii civile, dacă nu chiar „disidenţi” alcătuind crema opoziţiei „democratice”, în timp ce administrează zi şi noapte, pe bani mulţi şi în două schimburi, conturi diverse, spre a ejecta venin în toate limbile pământului. Toţi au normă de înjurat la comandă, pe varii site-uri şi în reţele de socializare, unde calomniază aproape fără pauze occidentul şi pe apărătorii democraţiei liberale, spre a-i scoate uşă de biserică pe adversarii lor, în frunte cu ex-kaghebistul Vladimir Putin.

Savciuk nu e singura care a reuşit să pătrundă şi să investigheze interioarele unor asemenea fabrici de propagandă, în fapt departamente secrete, populate cu soldaţi ai războiului informaţional purtat de ruşi prin tastaturile a sute, poate mii, sau zeci de mii de aşa-zişi „bloggeri”, în realitate mercenari. Dar ea e prima care a făcut-o sistematic, timp de luni de zile, reuşind să stârnească şi valurile cele mai mari. Savciuk a descris elocvent atmosfera spartană în care dezinformatorii, plătiţi cu bani grei, îl poleiesc cu aur pe tiranul de la Kremlin şi-i defăimează, printre picături de postări anodine, duşmanii reali sau inventaţi. Preţul adevărului e scump. Admirabila rusoaică se vede hărţuită de stalkeri. Ca şi alţi „trolli” falşi, infiltraţi în oştirea de propagandişti ai Moscovei.

Cât de aspru a ajuns războiul iscat de specialiştii în agitprop ai Kremlinului, care au aplaudat la scenă deschisă rezutaltul negativ al referendumului grecesc, reiese din virulenţa furtunii de dejecţii abătute asupra Europei în reacţie la articolele critice la adresa actualului guvern elen.

Autorii celor din urmă s-au transformat în ţinte vii nu în ultimul rând în Grecia. Unde posturile tv private şi jurnaliştii critici, susţinând tabăra pro-europeană şi ideea de a se vota "DA" în referendumul elen, au început să fie urmăriţi de autorităţi. Procurorii greci şi autoritatea de supraveghere a mass-media au deschis anchete împotriva lor, pentru prezumtivă încălcare a legilor electorale, după cum notează presa internaţională. Dacă aţi pariat că procuratura elenă n-a deschis vreo anchetă împotriva trollilor plătiţi de Kremlin spre a milita energic, în Grecia şi în restul Europei, pentru „oxi”, deci pentru nu-ul învingător la plebiscitul de duminică, aţi câştigat pariul.