1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Grecia: Noi greve şi nemulţumiri

Funcţionarii greci ies din nou în stradă pentru a protesta faţă de reformele în sistemul de pensii şi majorarea impozitelor. În lipsa unor soluţii viabile, guvernul de la Atena propune măsuri care nemulţumesc populaţia.

default

Atena, greva la aeroport aprilie 2016

Sindicatul funcţionarilor publici eleni, ADEDY, a îndemnat la grevă. Alte sindicate i-au urmat exemplul: controlorii de trafic aerian ameninţă cu închiderea spaţiului aerian în cazul zborurilor comerciale, medicii şi jurnaliştii încetează lucrul pentru 24 de ore, avocaţii şi-au prelungit acţiunile de protest, iar contabilii au declarat grevă pe perioadă nelimitată.

Sindicatul funcţionarilor publici este nemulţumit mai ales de reforma sistemului de pensii. Pensia a fost deja micşorată, iar vârsta de pensionare majorată la 67 de ani. În următoarea etapă, Casele de Pensii vor fuziona, iar pensia se va mai reduce cu 15%. Astfel, cheltuielile Fiscului cu pensiile vor fi mai mici cu cel puţin 1,8 miliarde de euro anual. În discuţie mai intră şi unele tăieri ale pensiilor ocupaţionale. După o lungă rundă de negocieri cu sindicaliştii, ministrul elen al Finanţelor, Eukleid Tsakalotos, a anunţat că o înţelegere cu investitorii ar fi posibilă până duminică, 10 aprilie.

Dimitra Kada, redactor-şef al portalului economic Capital.gr, pledează pentru redresarea sistemului de pensii şi, totuşi, arată înţelegere faţă de reacţiile protestatarilor: "Nu există o reţetă-minune pentru această reformă, dar cred că statul face bine când vrea să combată corupţia şi să reducă cheltuielile de la buget. Din cauză că măsurile guvernului s-au dovedit a fi insuficiente, acum mizează pe reţeta deja testată - aceea a micşorării pensiilor şi a majorării taxelor, în speranţa că va reechilibra balanţa bugetară."

Ataculasupra contribuabililor

Pentru creşterea încasărilor la buget cu 1,8 miliarde de euro anual - conform înţelegerii cu Troica - guvernul de la Atena propune majorarea impozitelor indirecte. Conform presei elene, vizate ar fi o taxă specială pe bunuri imobiliare, impozitul la maşini noi şi second-hand sau taxe speciale pe carburanţi, ţigări, telefoane mobile (prepaid sau cu contract), cablu tv şi jocuri de noroc.

Grecii vor înfrunta o "furtună fiscală" în cea de-a doua jumătate a anului 2016 - sunt prognozele revistei economice Naftemporiki. Însă şi turiştii vor contribui de acum încolo la redresarea bugetului elen, prin majorarea preţurilor la biletele de intrare în muzee şi situri arheologice de la 1 aprilie. De exemplu, dacă până acum citadela antică Acropole putea fi vizitată la preţul de 12 euro, de la începutul lunii biletul costă 20 de euro, iar intrarea în palatul din Knossos (Creta) costă 15 euro, în loc de 6 euro ca până acum.

Dimitra Kada se teme că noile poveri fiscale vor agrava problemele economice ale Greciei şi că ţara va intra şi mai mult în cercul vicios al recesiunii şi datoriilor. În opinia sa, majorarea impozitelor ar fi numai alternativa la reformele structurale eşuate, o continuare a cursului guvernelor anterioare. "Acum șase ani erau prevăzute economii la buget de 1,5 miliarde de euro anual, prin reforma administraţiilor locale, în perioada 2010-2012. Însă aceste reforme nu au fost implementate, pesemne din cauză că guvernele de la vremea aceea n-au vrut să-şi supere clientela. Prin urmare au reuşit cândva să strângă bani la buget, dar prin majorarea impozitelor."

Creşterea economică trebuie stimulată

Taxe noi - colacul de salvare a economiei elene? Vicepreşedintele Comisiei UE, Valdis Dombrovskis, are un sfat pentru Atena: "Pare mai eficient să măreşti impozitele decât să reduci cheltuielile. Am sfătui guvernul elen să nu se uite numai la încasări, ci şi la cheltuieli."

Pentru mulţi antreprenori greci sfatul său vine, probabil, prea târziu. Conform unui sondaj de opinie al reţelei de afaceri Endeavour Greece, 39% dintre oamenii de afaceri chestionaţi au declarat că intenţionează să-şi mute firmele în Cipru, în vestul Europei sau chiar în SUA. Ca principal motiv antreprenorii au numit povara impozitelor mari, imprevizibilitatea sistemului fiscal şi lipsa accesului la piaţa investiţiilor de capital.