1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Grecia și Franța militează pentru o nouă Europă

Grecia și Franța își doresc reformarea profundă a UE, pentru sporirea democrației. Macron și Tsipras vor să facă schimbări, nu să aștepte criticile altora la adresa Uniunii. Catherine Martens relatează din Atena.

Grecii de stânga și francezul autodeclarat de centru au un lucru în comun: punerile în scenă grandioase, căutarea dramaturgiei perfecte. Emmanuel Macron, susțin surse din delegația de la Atena, ar fi încercat luni întregi să obțină ca discursul său din capitala elenă să aibă loc pe colina Sfinxului, lângă Acropole. I s-a transmis că nici măcar Obama nu a avut acest privilegiu și că trebuie să se mulțumească cu clădirea Parlamentului. Macron nu a renunțat însă.

Se pare că i-a fost egal și faptul că gazdele l-au avertizat clar că securitatea sa nu poate fi asigurată în locul deschis de lângă Acropole. Fie o înscenare grandioasă, fie nimic. Indicațiile regizorale ar fi venit direct de la președintele francez însuși, se spune în cercurile elene. Emmanuel Macron a dorit ca discursul său despre Europa să aibă loc seara, în luminile reflectoarelor de pe Acropole. Așa că jurnaliștii și delegațiile guvernamentale s-au deplasat târziu abia spre renumitele coline din jurul Atenei.

Dar și lui Tsipras îi plac astfel de culise. Nu mai pare elevul modest, fără bani de buzunar. Imaginile din seara întâlnirii cu Macron pe Acropole spun o altă poveste. Premierul grec stă în soarele amurgului, cu coloanele antice de la Acropole în spate și cu metropola Atena la picioarele sale. O imagine pe care Alexis Tsipras știe să o folosească mândru.

Tsipras s-a săturat de deciziile luate în culisele Europei

În discursul său de jumătate de oră, el se răfuiește cu Europa. Dar este mai mult un discurs stimulant decât critic. Principala sa doleanță: mai multă democrație în Europa. Se referă direct la centrul UE, la Bruxelles. "Europa nu are voie să mai fie o Europă a discuțiilor din culise", avertizează ferm liderul de stânga de la Atena. Nicicând nu mai trebuie ca doar câteva țări să decidă destinul și bunăstarea altor state membre, fără niciun control.

Președintele francez Emmanuel Macron, în vizită la premierul grec Alexis Tsipras

Președintele francez Emmanuel Macron, în vizită la premierul grec Alexis Tsipras

Acesta este un detaliu regăsit și în planurile radicale de reformare a zonei Euro promovate de Macron. Tsipras cere împreună cu președintele francez înființarea unui control parlamentar pentru zona Euro. Nu doar buget propriu, cu ministru de Finanțe propriu. Pentru a depăși actuala criză, grecii și francezii propun crearea unui legislativ propriu: deputații tuturor statelor din uniunea monetară, propune Alexis Tsipras, ar putea lua astfel "pe căi transparente și judicioase" decizii importante pentru evoluția zonei Euro. Fără aroganță politică și ședințe ulterioare de informare a celor mai mici, spune Tsipras. Cei doi lideri vor ca actualul dezechilibru democratic din Europa să dispară. Tsipras din experiență, Macron din convingere. Europa, crede șeful de stat de la Paris, ar fi alunecat în ultimii 10 ani dintr-o criză financiară într-una de încredere. Aceasta, sub măsurile anti-criză luate, ar fi degenerat într-o politică în spatele ușilor închise, a punctat Macron.

Europa trebuie să recâștige încrederea cetățenilor ei

Criza acută ar fi fost depășită, estimează Tsipras. Europa trebuie să se reformeze acum din temelii. "UE nu are voie să rămână încremenită pentru că așa nu va câștiga niciun adept."

Europa viitorului este una socială, care are ceva de oferit tineretului. Emmanuel Macron este de acord și aici cu colegul său de stânga. Pe lângă reformele din zona Euro, Franța și Grecia vizează o UE cu elemente federaliste, precum înființarea unui minister social, pe lângă cel de Finanțe, care să asigure un minimum de coeziune socială în cadrul blocului comunitar. 

Macron crede că politica europeană a comis deja în 2005 o eroare arogantă, neținând cont de îndoielile propriilor cetățeni. O Europă care are grijă de cetățenii ei - acesta este firul narativ care transpare și din acest discurs de lângă Acropole al lui Macron. Ca lucrurile să continue ca până acum, este exclus, dă Macron de înțeles. Reformele sunt obligatorii pentru că UE a dovedit că nu este în stare să rezolve singură crizele cu care s-a confruntat. Această incapacitate ar fi dăunat major credibilității UE. Președintele Franței nu vrea să lase criticile celor care vor ca Europa "să se destrame". Nu extremelor politice, nici teroriștilor. "Nu le faceți acestora nicio concesie", a subliniat președintele francez.

Grecia și Franța vor din nou mai multă unitate

Mai multă Europa. Mai multă suveranitate, mai multă democrație și încredere, inclusiv între statele membre. "Animozitățile interne sonore au făcut ca europenii să piardă privirea de ansamblu asupra lucrurilor", crede liderul francez.

Discursul lui Tsipras conține înțepături la adresa Germaniei. Încrederea pierdută poate fi recuperată doar dacă UE nu va mai tolera ca unii să fie mai egali decât alții, a spus premierul grec. Nu se poate ca state mari să-și depășească deficitul fără ca nimeni să comenteze ceva, a criticat Tsipras. "Avem în UE reguli dure, dar trebuie să fie valabile pentru toți", cere el.

Dar Tsipras nu este cu adevărat supărat. Nu într-un asemenea cadru grandios de solidaritate franco-elenă. Cele două țări ar fi, în opinia lui Tsipras, "strâns aliate în misiunea de a purta făclia democrației și a drepturilor omului". Cu adevărat spectaculos.

Autoare: Catherine Martens/os