1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Greaţa şi teama iscate de explozii de terorism şi antisemitism

Efectele doborârii avionului de pasageri în estul Ucrainei şi recrudescenţa antisemitismului, reimportat parţial în Europa de unii imigranţi musulmani, constituie două din temele principale ale presei apusene.

Gloata la lucru, la Paris, la 19 iulie

Gloata "la lucru", la Paris, la 19 iulie

"Rebelii", după cum îi numeşte Neue Zürcher Zeitung pe cei pe care preşedintele României şi nu puţini ucraineni ar prefera să-i numească terorişti, "împiedică elucidarea" doborârii avionului malaezian pe teritoriul controlat de separatiştii ruşi. "Combatanţii secesionişti", mai scrie ziarul din Zürich, "pun beţe în roate observatorilor OSCE şi serviciului anti-catastrofă".

Die Welt consemnează "avansul trupelor ucrainene care înaintează spre Doneţk", luptele din oraş, fuga multor locuitori, precum şi primele investigaţii ale cadavrelor victimelor civile omorâte cu sutele în aparatul de zbor malaezian.

Comportamentul greţos al separatiştilor care, după toate probabilităţile, au doborât avionul de pasageri, ucigând aproape 300 de oameni, între care numeroşi copii, şi variile teorii ale conspiraţiei răspândite de propaganda rusă continuă să fie subiectul multor comentarii în Germania şi în Occident. Unde s-au inventariat cu atenţie multiplele probe circumstanţiale care par să dovedească dincolo de orice urmă de îndoială raţională că separatiştii comandaţi de serviciile secrete ruse sunt de vină pentru monstruoasa crimă.

Terorismul secesioniştilor ruşi nu e însă mai atroce decât cel islamist. Unele editoriale constată, ca Süddeutsche Zeitung, că "SUA vor încetarea vărsărilor de sânge din Gaza". Altele abordează explozia de antisemitism care însoţeşte, în vestul Europei, demonstraţiile pro-palestiniene generate de riposta statului evreu la crimele şi tirul de rachete ale grupării teroriste islamiste, Hamas.

"După violenţele antisemite din Franţa domneşte teama de o intifadă" pe teritoriul francez, semnalează Frankfurter Allgemeine Zeitung. Guvernul parizian, relevă, la unison cu multe alte ziare, cotidianul conservator german, a condamnat cu maximă asprime "nouă formă de antisemitism" manifestat la Sarcelles (în nordul capitalei franceze). Adunată în pofida unei interdicţii, în numele unei prezumtive solidarităţi cu palestinienii, după ce demonstraţia fusese dizolvată de poliţişti, gloata manifestanţilor s-a regrupat şi s-a dedat unei orgii de violenţe împotriva caselor, automobilelor, sinagogilor şi magazinelor evreieşti din cartier.

Chestiunea nu vizează doar Franţa, ci şi Germania, unde continuă cu ardoare dezbaterile privind pasivitatea unor forţe de poliţie care n-au intervenit împotriva altor manifestaţii pro-palestiniene, în ciuda proferării de cumplite imprecaţii şi lozinci antisemite. În context, Frankfurter Allgemeine Zeitung reproduce protestul rostit de Dieter Graumann, preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, care a deplâns, consternat şi indignat, "explozia unei virulente şi violente uri antievreieşti".

Liderul evreilor germani le-a cerut politicienilor, presei şi societăţii să condamne clar şi fără echivoc incidentele şi scandările antisemite, unele "de o răutate şi un primitivism care nu ni se mai păreau posibile, în timpul vieţii noastre, pe pământ german", după cum a reliefat Graumann textual.

Acelaşi ziar descrie ingredientele deflagraţiei antievreieşti din Franţa, ca "amalgam de agitaţie a extremei stângi, combinată cu şomajul imigranţilor musulmani de origine arabă", şi altele asemenea, care s-au coagulat în ceea ce premierul francez Valls a numit "noul antisemitism". Ziarul scoate în evidenţă diverse asimetrii în actualul conflict care însoţeşte războiul din Israel şi Gaza. Astfel, în timp ce massmedia europeană e plină de evrei şi israelieni de stânga care condamnă deciziile guvernului de la Ierusalim, trebuie să cauţi cu lupa comentariile critice, arabe, la adresa grupării teroriste Hamas.

Sare în ochi, scrie ziarul din Frankfurt, că demonstraţiile (antisioniste şi antisemite) din Europa, "sunt net mai virulente decât în lumea arabă".

În alt articol, cotidianul din Frankfurt reliefează tocmai acest aspect cu totul inedit. Ziarul trimite la sprijinul de care operaţiile militare anti-islamiste declanşate de statul evreu în fâşia Gaza se bucură, mai nou, în lumea arabă. Le susţine nu doar Egiptul, ci şi statele din Golf, angajate şi ele, alături de Cairo, în lupta contra Frăţiei Musulmane, a cărei filială palestiniană e Hamas.

Subiectul antisemitismului e tratat pe larg şi în Die Welt, care subliniază alarmat că "părţi ale comunităţilor musulmane din Europa au încetat să mai accepte regulile jocului democratic ale unei societăţi pluraliste". Astfel, "adepţi revoltaţi ai Hamas se dedau unor veritabile vânători de oameni exprimând păreri diferite, urlă, instigând la ură contra evreilor şi demască, prin lozincile pe care le scandează, adânca scufundare în resentiment antisemit a criticilor la adresa Israelului".

La care, după cum relevă Die Presse, face recurs din abundenţă premierul turc Erdogan. „Incitările lui amplifică furia anti-israeliană, dar crescândul antisemitism riscă să scape de sub control”, după cum se exprimă cotidianul austriac.