1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Graham Watson, îngrijorat de iregularităţile înregistrate în procesul electoral din România

Iulian Tucă7 decembrie 2004

Grupul Liberal-Democraţilor din Parlamentul European, prin preşedintele său Graham Watson, continuă să se intereseze de situaţia alegerilor din România, în ciuda lipsei de reacţie a Comisiei Europene. În acest timp, Franţa şi Germania forţează o integrare rapidă a României, în pofida tuturor criticilor privind neîndeplinirea criteriilor politice de la Copenhaga.

https://p.dw.com/p/B36D
"Urna" scapă turma
"Urna" scapă turmaImagine: AP

Comisia Europeana a imbratisat prima parte a tezei OSCE in care se preciza ca alegerile din Romania s-au desfasurat profesionist si nu s-au inregistrat fraude majore care sa schimbe radical rezultatul alegerilor. Ca atare, purtatoarea de cuvant a Comisiei Europene, Kristina Nagy, declara ca in lipsa unei noi pozitii a OSCE care sa mentioneze expres despre o fraudare majora inregistrata la alegeri din 28 noiembrie, nu va fi dispusa nici o ancheta in privinta acestui scrutin. Pe de alta parte, exista voci critice in Parlamentul European care exprima numeroase indoieli cu privire la corectitudinea recentelor alegeri din Romania.

Cu o saptamana in urma, presedintele grupului parlamentar al Partidului Popular European, Hans-Gert Pottering ceruse Consiliului European si Comisiei Europene sa analizeze cu atentie acuzatiile de frauda privind respectivele alegeri iar Graham Watson, presedintele Grupului Liberal-Democrat se arata in continuare extrem de preocupat de calitatea democratiei romanesti: "Sunt foarte ingrijorat in privinta Romaniei pentru ca se pare ca au fost multe iregularitati in procesul electoral care nu au fost solutionate in nici un fel de Curtea Constitutionala. Guvernul nu a raspuns la acuzatiile privind dublul vot sau la numaratoarea voturilor. Se pare ca toata lumea este atat de preocupata cu ceea ce se intampla in Ucraina incat nimeni nu vrea sa inteleaga ce se intampla in Romania. Exista la ora actuala un fel de orbire colectiva in ceea ce priveste situatia din tara d-voastra. Din pacate, Comisia Europeana nu a facut nimic pentru a clarifica aceasta situatie, mai ales daca luam in considerare continutul Stenogramelor sedintelor Guvernului publicate recent. Comisia ar trebui sa verifice inca o data in ce masura Romania mai indeplineste criteriile politice de la Copenhaga. Din pacate, exista o presiune uriasa din partea Frantei si a Germaniei in favoarea unei aderari cat mai urgente astfel incat este foarte dificil pentru oricare alta tara membra a Uniunii Europene sa faca fata unei asemenea forte. Daca in Romania nu se va face un efort real in sensul adoptarii schimbarilor necesare atunci Uniunea Europeana va avea de rezolvat dupa 2007 o problema de marimea a 22 de milioane de oameni".

Cum evalueaza acelasi interlocutor cel de-al doilea tur de scrutin al scrutinului prezidential?

"Nu pot prezice rezultatul acestor alegeri insa stiu in mod sigur ca o schimbare de Guvern ar putea fi de ajutor in lupta impotriva coruptiei. Oricum, coruptia trebuie combatuta indiferent de guvernul care se afla la putere. Sunt probleme majore de rezolvat in administratia publica, fie ca domnul Nastase sau domnul Basescu va castiga aceste alegeri", a declarat, in exclusivitate pentru Deutsche Welle, presedintele liberal-democratilor, Graham Watson.

Opiniile parlamentarilor europeni nu ar trebui ignorate, mai ales cand vin din partea presedintilor unora dintre cele mai importante grupari politice, cum este Partidul Popular European sau Grupul Liberal-Democrat. Importanta Parlamentului European, cea mai democratica institutie din Uniune, a crescut simtitor odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa. Rolul sau major a devenit extrem de vizibil prin extinderea progresiva a procedurii de co-decizie care implica adoptarea majoritatii hotararilor la nivel european prin participarea atat a Statelor Membre, reunite in Consiliul de Ministri cat si a Parlamentului European.

Atat Raportul Moscovici cat si adoptarea viitorului Tratat de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana vor fi supuse aprobarii aceluiasi Parlament.