1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

GM vinde Opel. Magna este cumpărătorul

10 septembrie 2009

Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat într-o conferinţă de presă că gigantul auto american, General Motors, s-a declarat dispus să cedeze firma germană Opel producătorului de subansamble canadiano-austriac Magna.

https://p.dw.com/p/JcMG
Decizia Consiliului de Administraţie a GM este însă condiţionată
Decizia Consiliului de Administraţie a GM este însă condiţionată

"Mă bucur în mod deosebit pentru acest deznodământ", a afirmat şefa executivului german.

După mai multe luni de discuţii şi negocieri, managermentul concernului american General Motors pare a se fi decis în final să cedeze Opel producătorului de subansamble Magna. Ultimele detalii vor fi fixate în cadrul negocierilor din procesul de vânzare-cumpărare dintre GM şi concernul canadiano-austriac.

Acesta din urmă intenţionează să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al Opel împreună cu banca Sberbank şi producătorul de automobile Gaz, ambele din Rusia. Concernul american GM va păstra şi pe viitor o parte din acţiunile la firma germană. Ca urmare, se pare că Opel va ajunge totuşi sub conducerea candidatului preferat de Guvernul de la Berlin.

Muncitorii Opel speră că noul proprietar nu va recurge la restructurări
Muncitorii Opel speră că noul proprietar nu va recurge la restructurăriImagine: AP

Executivul federal asigurase în trecut concernul Magna/Sberbank că va subvenţiona firma Opel cu 4,5 miliarde de euro. În schimb, potenţialul cumpărător a promis să păstreze în funcţiune toate cele patru fabrici Opel de pe teritoriul Germaniei şi, ca urmare, să menţină în serviciu un mare număr din angajaţi.

Experţii estimează însă că şi Magna va recurge la restructurări. Opel are 50.000 de angajaţi în Europa, jumătate dintre aceştia lucrând la fabricile din Germania.

Înţelegerea dintre managementul GM şi cel al Magna este neaşteptată. În primul rând din cauză că analiştii prevedeau o amânare a deciziei Consiliului de Administraţie al General Motors până după alegerile parlamentare din Germania din septembrie. În al doilea rând, managementul GM indicase în repetate rânduri că ia în considerare păstrarea Opel în structurile concernului american.

Ultimul cuvânt în această problemă îl are fondul tutelar, care deţine 65% din acţiunile cu drept de vot ale Opel şi care este compus din reprezentanţi ai Germaniei, ai landurilor germane cu fabrici Opel şi ai General Motors.

Autori: dpa/ AP/ Maria Pascu
Redactor: Cristian Stefănescu