1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

GM se pregăteşte de faliment

1 iunie 2009

Timp de aproape 80 de ani numărul unu mondial în industria auto, General Motors îşi aşteaptă sfârşitul. GM îşi va anunţa, luni, intrarea în faliment, dublată totodată de o restructurare profundă.

https://p.dw.com/p/I1Mn
Imagine: AP

Iniţial, preşedintele american Barack Obama acordase companiei americane un ultimatum. Dacă până la 1 iunie, GM nu va prezenta un plan serios de restructurare, constructorul auto va intra în faliment controlat.

Pentru GM, ziua de astăzi este una istorică. Grav afectată de criza financiară, compania americană urmează să îşi anunţe oficial falimentul, după o lungă perioadă în care a încercat să se redreseze. ""Astăzi este o zi istorică pentru companie. Este sfarşitul General Motors şi începutul unei noi companii", a anunţat administraţia americană într-un comunicat de presă.

Faliment şi restructurare

Tot administraţia americană susţine că activele concernului vor fi preluate de o nouă societate. Statul federal va deţine 60% din acţiuni şi va finanţa noua societate cu peste 30 de miliarde de dolari. De asemenea, statul canadian şi provincia Ontario, unde General Motors are numeroase uzine, vor primi 12% din acţiuni, pentru 19,5 miliarde de dolari.

Restul acţiunilor vor reveni creditorilor şi fondului de asigurare medicală a salariaţilor. Grupul închide 11 uzine şi va desfiinţa 24.000 de locuri de muncă.

Compania americană, care cu doi ani în urmă ocupa prima poziţie în topul vânzărilor şi reprezenta simbolul industriei auto naţionale din Statele Unite, se prăbuşeşte şi din cauza propriilor sale erori de management, spun analiştii.

Datoriile către debitori vor fi plătite

Printre celelalte măsuri importante pe care GM le va lua sub protecţia falimentului se numără o perioada de graţie de 18 luni pentru 40% dintre dealerii săi, interval în care aceştia pot încerca să lichideze stocurile şi să încheie relaţiile contractuale cu producătorul auto american. Mai mult, GM va continua să plătească debitorilor şi furnizorilor datoriile acumulate până în prezent, aşa încât garanţia pentru toate modelele vândute să fie în continuare valabilă.

Chiar dacă sumele aflate în joc sunt enorme, administraţia americană a anunţat ca nu intenţionează să naţionalizeze compania. "Guvernul nu are nici o intenţie de a păstra acţiunile mai mult decât este necesar, urmând să caute cumpărători în momentul în care acest lucru va deveni posibil", au declarat purtătorii de cuvânt ai guvernului SUA.

Impact major în SUA

Anunţul intrării GM în faliment va fi făcut de Barack Obama astăzi după-amiază. Conform presei americane Fritz Henderson, şeful GM, va rămâne în fruntea companiei. El a fost numit acum 60 de zile în funcţia de director general.

"Impactul asupra Statelor Unite va fi imens. GM nu este doar o companie, este un simbol care a reprezentat supremaţia în producţia auto şi un garant al locurilor de muncă bune şi sigure pentru americani. Totul s-a năruit acum.", spune Gary Chaison, profesor la Universitatea Clark din Massachusetts.

Autor: Vlad Drăghicescu / tagesschau.de

Redactor: Medana Weident