1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Globalizarea pe spezele cetăţenilor de rând

Performanţe, competitivitate. Un apel repetat nu doar grecilor, ci oamenilor din lumea întreagă. O lume în care miliarde se zbat să supraviţuiască, în care mediul înconjurător continuă să fie distrus.

Este posibilă şi o economie care să respecte demnitatea umană?

Imaginea este descurajatoare, spune Franz Josef Radermacher. Profesorul universitar din Ulm, membru al Clubului de la Roma, militează de ani buni pentru o economie de piaţă care să respecte standardele sociale şi ecologice. Dar guvernele nu reuşesc să-şi coorodoneze legislaţia naţională cu evoluţiile economiei globale. Rezultatul este o democraţie lipsită de conţinut.

Tratatele internaţionale, precum cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, de exemplu, îi obligă şi pe comercianţii germani să vândă bunuri, "deşi acestea sunt fabricate de copii, în condiţii asemănătoare sclavagismului", explică Radermacher. "Şi anume exact în state care, întocmai ca şi Germania, s-au obligat în faţa Naţiunilor Unite, să interzică aceste practici."

"Cei care blochează accesul acestor bunuri pe piaţa internă sunt chemaţi în faţa judecătorilor de la OMC. O logică ce alimentează permanent evenimente intens criticate în întreaga lume", declara la o întrunire a Academiei pentru Studii Politice din Tutzing, Radermacher.

Franz Josef Radermacher

Franz Josef Radermacher

"Lipsite de apărare"

În primele faze ale acestei evoluţii, în anii '80-'90, politicienii din democraţiile occidentale au forţat nota şi au scăpat situaţia de sub control. În faţa gigantului proiect de liberalizare a economiei, democraţiile naţionale au fost "complet lipsite de apărare".

"Întrebarea care se punea era: rămânem în afara acestui proces? Atunci vom fi izolaţi şi vom avea probleme. Sau ne implicăm în această soluţie, nu tocmai ideală?". Soluţia ideală, în care economia ar fi ţinut cont de standardele ecologice şi sociale, nu a fost niciodată discutată, după cum mai constată Radermacher.

Introducerea ulterioară a unor standarde nu s-a dovedit deloc uşoară. În 1999, secretarul de stat al Naţiunilor Unite de la acea vreme, Kofi Annan, a încercat să covingă marile firme să se implice într-o campanie cu impact global, "Global Compact". Prin atragerea economiei private, Annan intenţiona să dinamizeze procesul.

"Pe de-o parte, firmele urmau să se angajeze să respecte drepturile omului, ale angajaţilor, să protejeze mediul şi să combată corupţia", aminteşte Julia Rohloff, sociolog la Facultatea ESC din oraşul francez Rennes. "Pe de altă parte, Naţiunile Unite plănuiau să semneze un parteneriat cu firmele, care să le sprijine în realizarea scopurilor asumate de ONU."

Julia Rohloff

Julia Rohloff

Bilanţ slab

Peste 8000 de firme s-au angajat să respecte principiile prevăzute în Global Compact, aşa încât globalizarea să respecte mediul înconjurător şi demnitatea umană. Bilanţul este însă dezamăgitor. Participarea este voluntară şi nu reprezintă mai mult decât o declaraţie de intenţie. Nu există posibilităţi de control sau sancţiune. Însăşi reprezentanţii ONU pun la îndoială eficienţa iniţiativei: în 2010, o comisie de control amenda neclaritatea conceptului, lipsa unui mandat clar şi a controlului în cadrul programului Global Compact.

Şi în afara Naţiunilor Unite, guvernele mizează tot mai mult pe participarea economiei private. "Este o evoluţie vizibilă în întreaga Europă", spune specialistul în etica economiei Michael Aßländer, de la Institutul International de Studii Academice din Zittau. Comisia Europeană şi-a prezentat tezele pe marginea Corporate Social Responsibility, a responsabilităţii sociale asumate de companii, într-o aş anumită "carte verde". "Se face referire la susţinerea principiilor sociale şi ecologice, dar totul pe bază de voluntariat. Şi nu ezit să afirm că statul vrea să delege aceste sarcini firmelor" , mai spune Aßländer.

Michael Aßländer

Michael Aßländer

Retragerea statului

Altfel spus: cu cât firmele private se implică mai intens în portecţia mediului, educaţie sau cultură, cu atât mai mult economiseşte statul, ale cărui posibilităţi financiare sunt oricum din ce în ce mai reduse. Numai că firmele pot în orice moment să renunţe la angajamente, o problemă pe care Aßländer ţine să o scoată în evidenţă. În plus, implicarea depinde de propriile interese şi firmele scapă de sub control atunci când statul depinde de misiunile asumate de acestea la nivel social sau ecologic.

Liberalizarea economică din ultimele decenii are însă şi părţile ei pozitive. Fără ea nu am fi asistat la avântul înregistrat în ultimele decenii de China sau India. Dar, tocmai în aceste economii, diferenţele dintre bogaţi şi săraci sunt mai mari decât în orice altă zonă de pe glob.

Multă vreme, Europa a fost un exemplu în privinţa echilibrului social, un statut cu care nu se va mai putea lăuda în viitor, se teme Franz Josef Radermacher. Şi în Europa, diferenţele dintre săraci şi bogaţi vor creşte. "Mulţi consideră că este normal, pentru că în întreaga lume se întâmplă aşa. Astfel, pentru ei tocmai inechitatea devine o formă de echitate socială."