1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Gianina Carbunariu: Ce fel de Europa ne dorim?

Gianina Carbunariu a adus pe scena din nou un subiect extrem de actual si dureros in acelasi timp: exploatarea fortei de munca in Europa, cu referiri la cazuri concrete petrecute in Germania.

In Germania muncesc in jur de 300.000 de romani. Cei mai multi sunt angajati in constructii, abatoare si in ingrijirea persoanelor varstnice la domiciliu. Din pacate nu putini au trecut prin experiente neplacute, uneori ingrozitoare, fiind exploatati peste masura, obligati sa lucreze si sa traiasca adesea in conditii inumane, privati de libertate, de drepturile prevazute in contractele de munca. Multi lucreaza mai mult decat fusese stabilit, conditiile sunt altele decat cele descrise initial, nu tocmai rare sunt si accidentele de munca, de pilda in abatoare, sau nu-si primesc banii care li se cuvin. Sunt numeroase cazuri cunoscute din presa si totusi deasupra intregului fenomen planeaza tacerea - tacerea oamenilor si cea a autoritatilor. In cadrul proiectului initiat de Teatrul din Freiburg "Human Trade Network", Gianina Carbunariu s-a documentat in cateva orase germane - Berlin, Frankfurt, Freiburg si Oldenburg -, a stat de vorba cu multi romani despre experientele avute in Germania - intre acestia cu Elvis Iancu, cel care a protestat in fata Mall-ului din Berlin, supranumit si "Mall of Shame" - cat si cu organizatii sindicale, ONG-uri care ofera sprijin si ii informeaza pe cei in cauza asupra drepturilor lor.

Spectacolul "Vorbiti tacere?"/ "Sprechen Sie Schweigen?", realizat in coproductie de ambele sectii - germana si romana - ale nationalului sibian, a fost prezentat cu mare succes in cadrul actualei editii a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Un spectacol in trei limbi care intruneste cinci actori remarcabili: Ofelia Popii, Emöke Boldizsár, Daniel Bucher, Marius Turdeanu si Valentin Späth. Un spectacol care merita vazut si care ne pune pe ganduri.

Despre oamenii "invizibili", de "sticla", despre mecanismul tacerii, despre cauze si posibile solutii am vorbit dupa spectacolul prezentat in cadrul FITS 2017 cu autoarea si regizoarea Gianina Carbunariu. 

DW: De ce ti-ai ales aceasta tema? Imi amintesc ca mi-ai spus intr-o discutie anterioara ca iti alegi subiecte care te intereseaza pe tine personal. Abia apoi le tematizezi intr-un spectacol.

Gianina Carbunariu: Am fost invitata in proiectul „Human Trade Network“, alaturi de artisti din trei tari – Germania, Burkina Faso si India – care are ca tema munca, valoarea unui om astazi. Evident am avut libertatea de a-mi alege singura tema. Cumva a fost o intamplare fericita pentru ca in acea perioada am citit ce a aparut in presa internationala despre cazul muncitorilor de la „Mall of Berlin“. Nu ma gandeam sa fac un spectacol, ci pur si simplu ma interesa pe mine ca persoana aceasta situatie. O situatie relevanta pentru multe alte cazuri. M-a interesat sa vorbesc cu muncitorii care au protestat in fata Mall-ului din Berlin si in acelasi timp am vrut sa vorbesc si cu alti oameni care lucreaza in alte constructii si cu o serie de doamne care lucreaza in ingrijirea varstnicilor la domiciliu. Incet, incet am inceput sa inteleg mecanismul care produce aceasta tacere, care produce abuzul. Povestile fiecarei persoane cu care am vorbit au fost foarte importante pentru noi, pentru echipa artistica. Dincolo de aceste povesti am incercat sa descoperim un mecanism, sa intelegem scenariul pentru ca scenariul dupa care functioneaza in acest moment Europa in ceea ce priveste mobilitatea fortei de munca nu e cel mai fericit. Asta mi se pare important: ca dincolo de poveste sa intelegi care sunt resorturile care fac ca lucrurile sa mearga inainte. Exista un mecanism care produce tacere - tacerea oamenilor care s-au confruntat cu aceste abuzuri si in acelasi timp tacerea asurzitoare a autoritatilor, atat a celor din tara de plecare, cat si a celor din tara de destinatie.

De fapt eu nu am vrut sa fac un spectacol despre Romania si Germania. E o tema europeana. Ceea ce se intampla in Germania se poate intampla la fel de bine in orice tara din Europa de Vest. Am facut documentarea in Germania, dar cred ca subiectele, situatiile reprezentate pe scena sunt relevante pentru intreaga Europa.

"Ne dorim o Europa cu cetateni de rangul intai, doi, trei sau ne dorim un scenariu in care cu totii sa avem un rol important?"

DW: Ai vorbit de proiectul teatrului din Freiburg, un proiect mai amplu, care abordeaza si tema traficului de oameni, o tema de asemenea foarte actuala. Revenind la subiectul abordat de tine: exploatarea fortei de munca din Romania, respectiv din estul Europei. Exista deja numeroase cazuri despre care s-a scris in presa - cel de la Mall of Berlin sau cel de la santierul naval Meyer Werft din Papenburg, in care in urma unui incediu doi muncitori au murit asfixiati, sunt doar doua dintre ele - de ce totusi nu se intampla mai nimic, de ce nu se schimba lucrurile? De ce nu reactioneaza nimeni, nici autoritatile germane? Fara exagerare, in multe cazuri pare că avem de-a face cu adevarate structuri mafiote.

Gianina Carbunariu (DW)

Gianina Cărbunariu

G.C.: Situatia s-a mai schimbat, de pilda acel accident ingrozitor a avut urmari atat in ce priveste plata angajatilor, cat si conditiile de munca. Acel accident a avut un impact foarte mare. Dar mai sunt multe de facut. Problema e, revenind la spectacol, scenariul in care functionam. Atat timp cat regulile jocului nu se schimba radical, nu se va schimba situatia. S-au mai imbunatatit unele lucruri, vorbind cu persoane confruntate cu aceste situatii, dar si cu persoane din Germania care studiaza fenomenul, am aflat ca multi sunt cat de cat multumiti de joburi, deci exista si experiente pozitive. Totusi fiecare a trait cel putin o poveste negativa sau cunoaste pe cineva caruia i s-au intamplat lucruri neplacute. Si ar mai fi ceva referitor la abuz, de exemplu cand e vorba de ingrijirea varstnicilor la domiciliu. Libertatea nu ti se ia de la bun inceput, ci treptat. Nici nu apuci sa-ti dai seama ca ti-ai pierdut libertatea. Scena din spectacol in care avem acea firma romaneasca intermediara, care racoleaza femei pentru acest tip de job si promit asistenta...

DW: … si marea cu sarea...

G.C.: ... e foarte graitoare. Am auzit mereu acelasi lucru, nu doar de la persoanele venite in Germania pentru a avea grija de varstnici, ci si de la cei sositi pentru a lucra in constructii: ´vi se ofera masa si cazare`. Cine nu a mai fost in Germania, nu cunoaste limba, crede ca in principiu e un lucru bun, fara sa-si dea seama ca din acel moment libertatea sa e luata. Pentru ca depinzi de cineva. Din acest moment incepe abuzul. Informatiile suplimentare angajatii le primesc pe parcurs. In multe cazuri muncitorii au ce-i drept cazare, dar trebuie sa imparta camera cu nu stiu cati - cu alti cinci sau opt. Si atunci un pat costa 250 de euro. Astfel incat o camaruta ajunge sa coste cat chiria unei locuinte luxoase in Germania. Toate astea nu le cunosti cand pleci de acasa. Si cu transportul se intampla acelasi lucru.

DW: Pentru ca oamenii nu citesc cu atentie contractul?

G.C.: Si asta, dar si pentru ca cei care s-au confruntat cu abuzuri nu povestesc ce li s-a intamplat. Din mandrie. Uman e absolut de inteles. Semnezi un contract cand ajungi in Germania, pe care nici nu-l intelegi daca nu cunosti limba. In plus, ceea ce am si introdus in spectacol, multi se obliga, prin semnatura, sa nu divulge nimic din modul de functionare al firmei la care lucreaza.

DW: In caz contrar ar urma sa plateasca firmei 5000 de euro. Asa incat multi se tem sa faca publice abuzurile cu care se confrunta, pentru a nu fi pasibili de pedeapsa.

G.C.: Exista organizatii, persoane angajate care incearca sa-i informeze asupra drepturilor de care dispun si sa-i sprijine pe cei in cauza, dar bineinteles ca nu pe toti. Referitor la clauza de care vorbeai, multi nu stiu ca acea clauza nu are nicio valoare in tribunal. Oamenii se tem insa pentru ca au semnat si nu stiu care le sunt drepturile. Companiile transmit aceasta spaima angajatilor, pentru ca acestia sa-si puna fermoar la gura.

Eu sunt un om in principiu pro-european, dar problema e ce fel de Europa ne dorim? Ne dorim o Europa cu cetateni de rangul intai, doi, trei sau ne dorim un scenariu in care cu totii sa avem un rol important? Ca la teatru. Sa nu avem un rol important si 20 care duc  tava. Sa participam cu totii la acest scenariu. Ar fi mult mai fair.

DW: Ce ar trebui sa se intample?

G.C.: Ceea ce ar trebui sa sa schimbe sunt tocmai regulile acestui joc. E foarte bine ca exista mobilitatea aceasta pe piata muncii, dar din pacate sunt anumite zone in care controlul a fost pierdut. De pilda in domeniul constructiilor in Germania. Senzatia mea, vorbind cu oameni care studiaza fenomenul, e ca statul a pierdut controlul. Vorbim de niste proteste care s-au desfasurat, cu presa internationala, in fata Bundesrat din Berlin si nu s-a intamplat nimic. Mall-ul exista, oamenii si-au terminat lucrul. E vorba de o situatie din inima Germaniei, din inima Berlinului. Cineva spunea ca e criminalitate acceptata de stat. Oamenii inchid ochii. Am vorbit cu o doamna care a studiat fenomenul si lucra la un ONG si-mi spunea ca acesti oameni sunt oameni invizibili. De "sticla". Nu-i vedem si nici nu vrem. Vedem ca se inalta blocuri peste noapte, vedem ca batranii au parte de ingrijire, ceea ce e bine, dar probema e cum sa facem ca lucrurile sa fie fair. Pentru toata lumea. Sigur ca abuzurile se pot produce si de partea cealalta. Lasi un varstnic pe mana cuiva pe care nu-l cunosti si nu sti ce se intampla pentru ca nu exista un control real. Practic victime, intr-un fel, sunt si unii si altii. Si persoanele din Romania si cele din Germania, pentru ca suntem prinsi cu totii in acest lant al vulnerabilitatii financiare. Am inteles ca serviciile de specialitate sunt in Germania extrem de scumpe.

Eu nu am vrut sa fac un spectacol despre victime. Oamenii acestia n-au stiut ca li se va intampla asa ceva, s-au lovit in Romania de situatii economice, financiare foarte dificile si au avut atat curaj incat sa-si ia viata in maini si sa plece. Pentru mine sunt niste omeni care au avut un curaj extraordinar si respect foarte mult acest lucru.

DW: Situatia s-ar schimba si daca ar fi mai multe joburi in Romania, joburi platite cum se cuvine, daca oamenii n-ar mai fi atat de disperati, nevoiti sa lase tot in urma, adesea sa se desparta pentru o vreme si de copii, pentru a gasi de lucru si a le putea oferi celor ramasi acasa un trai mai bun.

G.C.: Aici intervine responsabilitatea statului roman. Dar am cunoscut oameni care au plecat desi nu erau chiar foarte saraci. Fie aveau de achitat un credit sau pur si simplu aveau copii care studiau in Romania sau in strainatate si vroiau sa le ofere ceva mai mult. S-au dus sa-si completeze niste venituri. Sunt multi care nu vor sa ramana in strainatate, ci merg sa lucreze pentru doua-trei luni. Probabil din acest motiv le este si mai usor sa accepte aeste conditii grele, fiind doar pe un timp limitat. Cu gandul ca stau acolo cateva luni oricum ar fi si strang niste bani cu care se intorc acasa.

DW: Si care e solutia?

G.C.: Solutia nu poate veni de la cei care se lovesc de aceste probleme. Sunt oameni foarte vulnerabili. Nu poti astepta tot de la ei sa schimbe lucrurile. Sunt pacaliti prima data si vor merge si a doua si a treia oara daca vor fi siliti sa o faca.

Noi toti avem vise

In spectacol avem si doi actori germani care s-au stabilit in Romania si lucreaza la sectia germana a teatrului din Sibiu - Daniel Bucher si Valentin Späth. Asta mi s-a parut foarte important pentru proiect: sa vezi ambele perspective si sa ne ferim de o autovictimizare pe care nu o vizam in spectacol. Din acest motiv spectacolul incepe cu povestile personale ale actorilor. Pentru ca noi toti avem vise. Cei care pleaca sa munceasca in strainatate pleaca pentru un vis, nu doar pentru bani. Fie ca familia lor sa aiba un viitor mai bun, fie doresc sa se implineasca ei intr-un anumit fel. Problema e ca exista oameni care profita de aceste vise. Cum facem sa nu mai fie asa?

Inca un aspect pe care am incercat sa-l includ in spectacol e ca elita intelectuala romaneasca are o distanta incredibila fata de acest subiect. Si nu e in ordine, pentru ca noi cu totii avem pe cineva, stim pe cineva care e intr-o astfel de situatie. Replica actritei Emöke Boldizsár mi s-a parut foarte importanta: "Sunt pe aceasta scena si datorita faptului ca mama mea din 2000 lucreaza in strainatate ca eu sa fi putut studia". Nu poti avea asa o distanta cand suntem toti in acelasi joc. Cred ca daca am face toti presiune ca regulile jocului sa se schimbe ne-ar fi tuturor mai bine. Si noua aici, si lor acolo.

Spectacolul "Vorbiti tacere?"/ "Sprechen Sie Schweigen" va fi prezentat pe 24 iunie, ora 19.00, la Theater Freiburg in cadrul proiectului "Human Trade Network" si va fi urmat de o discutie cu publicul. Cu siguranta foarte interesanta. Ca de altfel si prezentarea spectacolului de catre Gianina Carbunariu, incepand cu ora 18.00.

Autoare: Medana Weident