1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ghidul autostopistului pe cărările UE

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu22 august 2008

Problema cu jargonul UE este că necesită atât o hartă cât şi un dicţionar politic - o adevărată aventură pentru cetăţeanul european. Iată o listă pe scurt a denumirilor mai obscure şi a proceselor la care ele se referă.

https://p.dw.com/p/F2zZ
Imagine: AP

Se pare că, nu de puţine ori, politicile Uniunii Europene au fost botezate după oraşele în care au fost create. Problema este însă că niciodată aceste porecle nu vin şi cu note explicative sau de subsol, astfel că vizitatorul neavizat mai are puţin şi se îneacă într-o mare de denumiri.

BARCELONA

este cunoscută ca fiind locul în care s-au întâlnit liderii europeni, africani şi din Orientul Mijlociu pentru a încerca să îmbunătăţească relaţiile lor, deseori tensionate. Rezultatul a fost "Procesul de la Barcelona", prin care UE a încercat să impulsioneze legăturile comerciale şi politice cu vecinii de la Marea Mediterană. Nu au fost uitate însă nici drepturile omului şi apelurile europene către partenerii mediterani de a îmbunătăţi situaţia respectării acestora.

Procesul nu a ţinut capul de afiş prea des până în anul 2007, când preşedintele francez, Nicolas Sarkozy a propus anularea sa şi crearea unei iniţiative mult mai cuprinzătoare denumită "Uniunea pentru Mediterana", bazată pe modelul Uniunii Europene. Membrii UE fără ieşire la Marea Mediterană au blocat ideea, dar i-au permis lui Sarkozy să lanseze la 13 iulie o versiune mai redusă, intitulată "Procesul de la Barcelona: Uniune pentru Mediterana".

COPENHAGA

, capitala Danemarcei, a devenit codul UE pentru setul de standarde pe care trebuie să le îndeplinească o ţară candidată la aderare. "Criteriile de la Copenhaga", adoptate în 1993, afirmă că un stat trebuie să fie capabil de a proteja democraţia şi drepturile omului, să aibă oeconomie de piaţă funcţională şi să accepte "obligaţiile şi intenţiile" Uniunii Europene, cum ar fi pacea.

În cursul ultimului an, criteriile de la Copenhaga au fost menţionate deseori în contextul statelor care doresc să se integreze în blocul comunitar: Macedonia, Serbia şi Turcia. Toate aceste ţări au fost acuzate de oponenţii extinderii că nici măcar nu se apropie de îndeplinirea tuturor standardelor minime.

DUBLIN

, cunoscut pentru monştri sacri ai literaturii, bere brună şi tendinţa sa îngrijorătoare de a respinge tratate europene, este utilizat în jargonul comunitar în contextul refugiaţilor.

"Convenţia de la Dublin", intrată în vigoare în 1997, este menită a oferi statelor membre o linie comună de acţiune în cazul refugiaţilor şi stabileşte, în particular, unde este analizat cazul fiecărui aplicant. În contextul preşedinţiei franceze a UE, care doreşte un pact european pentru imigraţie, "Dublin" este utilizat de fiecare dată când o ţară membră o acuză pe alta că nu face destule în probema refugiaţilor.

Oraşele îşi licenţiază numele pentru Tratate

Când liderii Europei se referă la "Agenda Lisabona" sau "Declaraţia de la Manchester" iată ce vor să spună de fapt.

LISABONA

: Agenda Lisabona, aprobată în anul 2000 este un plan menit să dea UE o mai mare competitivitate până în 2010. Tratatul de la Lisabona, semnat în 2007, este o înţelegere între cei 27 de membri prin care se doreşte reformarea procesului decizional în interiorul blocului comunitar.

UE are un decalaj economic faţă de SUA şi Japonia, cel mai evident este acela din domeniul inovaţiei. Până în prezent, "Lisabona" denumea diferenţa dintre ţelurile europene şi rezultatele de la un anumit moment dat. Mulţumită irlandezilor şi refuzului lor majoritar de a ratifica Tratatul de la Lisabona, când veţi vedea în titlurile ziarelor "Lisabona a murit" să nu credeţi că are ceva cu Portugalia. Mai degrabă cu berea Guiness...

MAASTRICHT

: Tratatul de la Maastricht din 1992 a pus bazele formării UE şi trecerii la etapa următoare de existenţă a fostei CEE (Comunităţi Economice Europene). În plus, Tratatul a început procesul de avansare la o Uniune Monetară.

Criteriile de la Maastricht sunt un set de regului extrem de stricte în ceea ce priveşte inflaţia, deficitul bugetar şi cheltuielile publice, pe care trebuie să-l respecte ţările ce doresc introducerea monedei unice europene. Maastricht a fost de găsit în toate articolele de presă recent, atunci când Slovacia a fost invitată să adopte moneda unică, devenind astfel al 16-lea stat unde se poate plăti direct în Euro.

MANCHESTER

: Gigantul fotbalului britanic şi mondial este cunoscut în procedere-ul european drept locul unde a miniştrii de finanţe au lansat un apel de a nu răspunde la creşterile preţului la carburanţi prin scăderea taxelor şi impozitelor în septembrie 2005.

Declaraţia de la Manchester abia a fost menţionată de-a lungul timpului, dar în condiţiile proaspetei crize petroliere s-a întors să-i bântuie pe şefii resorturilor guvernamentale finanţiste, care se imploră unul pe celălalt să nu rupă rândurile...

NISA

: Tratatul de la Nisa a modernizat procedurile interne ale UE pentru ca aceasta să poată primi 12 membri noi între anii 2004 şi 2007. Marele său merit a fost acela de a fi stabilit ponderea fiecărui stat membru în sistemul de vot al UE, de la 29 de voturi pentru Germania până la 3 pentru Malta.

Când liderii UE negociau Tratatul de la Lisabona în 2007, Polonia s-a pus pe picioarele dindărăt, având în vedere că risca să piardă din voturile sale datorită noilor prevederi. Aşa că a militat pentru păstrarea sistemului de la Nisa, intrând în luptă cu sloganul "Nisa sau nimic!".

TAMPERE

: Oraşul finlandez este asociat în cercuri europene cu susţinerea forţelor de ordine pe plan internaţional. Procesul de la Tampere a fost lansat în 1999 şi este o rundă de discuţii intracomunitare pe tema cooperării şi asistenţei reciproce în domenii sensibile precum justiţie sau afaceri interne.

Procesul a primit un nou impuls la un summit în 2004 la Haga, de unde unii l-au rebotezat "Procesul de la Haga". Cu toate acestea, majoritatea experţilor crede că vântul se va înteţi în pânzele procesului în a doua jumătate a lui 2009, sub preşedinţie suedeză, aşa că procesul este cunoscut deja ca cel de la Stockholm.