1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Gest simbolic: Chișinăul cere oficial Rusiei să-și retragă militarii din Moldova

61 de deputați din Legislativul de la Chișinău au votat vineri o declarație prin care cer retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Declarația a fost adoptată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la încetarea ostilităților la Nistru.

Nu este pentru prima dată când autoritățile moldovene fac acest lucru. Anterior, oficialii de la Chișinău au cerut retragerea militarilor ruși dislocați în stânga Nistrului inclusiv de la tribuna ONU. Doar că solicitarea este neglijată de fiecare dată de către Federația Rusă.

Vineri, declarația a fost votată de PDM, PLDM, PL și grupul popular-europenilor. Socialiștii au părăsit sala în semn de protest, iar comuniștii nu s-a prezentat în genere la ședință. „Această declarație este o provocare împotriva încercărilor de a remedia situația și relațiile cu Transnistria, întreprinse de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Este un document inoportun”, a declarat socialistul Bătrîncea.

Potrivit Declarației, „staţionarea continuă a trupelor Federaţiei Ruse şi întărirea prezenţei militare a acestora în partea de est a Republicii Moldova constituie o încălcare a prevederilor constituţionale, în special cele referitoare la independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum şi o încălcare a dreptului internaţional”.

Semnatarii declarației susțin că menținerea pe teritoriul Republicii Moldova a unui volum considerabil de muniții, arme și echipament militar reprezintă o amenințare constantă la adresa securității și stabilității regionale și europene în general. Ei invită mediatorii și observatorii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean să inițieze discuții politice privind transformarea mecanismului actual de menținere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internațional.

De asemenea, Parlamentul de la Chișinău cheamă toate organismele internaţionale și statele lumii să susțină iniţiativa autorităților moldovene de păstrare a suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale și neutralităţii Republicii Moldova, precum şi de a contribui, în aceeași măsură, la „consolidarea eforturilor îndreptate spre salvgardarea securității  statului”.

Vă mai recomandăm