1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Gesine Schwan, candidata social-democraţilor germani la alegerile prezidenţiale

Social-democraţii germani au desemnat-o ieri pe profesoara universitară Gesine Schwan pentru anul viitor drept candidată proprie la preşedinţia Germaniei

default

Profesoara universitară Gesine Schwan

Partidul social-democrat aflat în criză a luat această hotărârea fără să ţină seama de avertismentul unor conservatori pentru care decizia aduce cu sine riscul slăbirii marii coaliţii dintre conservatori şi social-democraţi. Partidele conservatoare şi cancelarul Angela Merkel care-l sprijină pe preşedntele Horst Köhler pentrun al doilea mandat nu văd de loc cu detaşare încercarea social-democraţilor de a se apropia de partidul Stângii, cu toate că aceştia precizează ori de câte ori au ocazia că nu intenäionaeză să coalizeze pe plan federal cu partidul Stângii. Teama faţă de o nouă cale roşu-roşu şi faţă de un posibil naufragiu al marii coaliţii berlineze este prezentă în rândul conservatorilor.

Viitorul şef al statului va fi ales în 2009 de către Adunarea federală, instanţă care se întruneşte la fiecare cinci ani în acest scopşi care este compusă din membrii parlamentului federal şi dintr-un număr echivalent de delegaţi din 16 landuri federale. În 2004 Gesine Schwan a pierdut la limită alegerea ca preşedintă a Germaniei în concurenţa cu Horst Koehler, fost Director al Fondului Monetar Internaţional. În Adunarea federală însă dreapta a avut majoritatea pe care acum riscă să o piardă la alegerile regionale din Bavaria care au loc în luna septembrie. Acest nou conflict dintre social-democraţi şi conservatori se adaugă unor blocaje şi critici reciproce care împiedecă acţiunea guvernamentală. Prin desemnarea unei candidate proprii social-democraţii încearcă să scape de imaginea unui partid palid şi confuz. Analiştii anticipează o nouă majoritate compusă din social-democraţi, ecologişti şi partidul Stângii.

Preşedintele Köhler ar putea fi însă confruntat anul viitor cu situaţia de a fi reales în funcţie cu ajutorul voturilor venite din partea radicalilor de dreapta, ceea ce nu-şi poate permite. Gesine Schwan a atras atenţia că nu se simte în nici un fel vinovată, dacă reprezentanţii Stângi o vor prefera pe ea la scrutinul secret şi nu pe Köhler. Ca preşedintă a Republicii Federale ea nu se simte obligată decât faţă de ea însăşi şi faţă de poporul german.