1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germanilor le e teamă

Majoritatea germanilor privesc mai degrabă cu teamă decât relaxați anul care urmează. Dacă societatea germană a fost mult mai bine dispusă în 2014, cercetătorii vorbesc acum despre o revenire a ”temerii germanilor”.

Atentatele teroriste, sutele de mii de refugiați, disputele în interiorul UE - toate acestea par să atragă neliniștea multor germani. Institutul GfK, pentru cercetarea opiniei publice, a realizat pentru fundația BAT din Hamburg un studiu reprezentativ, din care reiese că starea societății germane este mult diferită față de anul trecut. În prezent, 55 la sută dintre cei chestionați spun că se tem de viitor; în 2014, acest lucru era valabil pentru 31 la sută, iar acum doi ani, numai 28 de procente se declarau temători.

Șeful departamentului de cercetare al fundației, Prof. Ulrich Reinhardt, vorbește despre o revenire a ”temerii germanilor”. Deși în aceste chestionare nu s-a specificat motivul temerii, Reinhardt crede că aceasta este legată de criza refugiaților și de recentele atentate teroriste.

”Criza umanitară actuală și frica de atentate teroriste au creat neliniște în masă și o nesiguranță față de viitor”, interpretează Reinhardt.

Atentatele din Paris i-au înfricoșat pe germani

Atentatele din Paris i-au înfricoșat pe germani



Prin "German Angst", sau ”temerea germanilor”, cercetătorul se referă la un fenomen cunoscut în societatea germană, prin care oamenii și-au făcut dintotdeauna griji că viitorul nu va fi la fel de bun ca prezentul. Îngrijorate s-au arătat în special persoanele de peste 55 de ani. 64 la sută dintre acestea au declarat că ”privesc viitorul cu teamă”. Între cei cu vârste de la 14 la 34 de ani, 42 la sută se tem pentru viitorul lor. Ceea ce înseamnă că față de 2013, s-a dublat aproape numărul tinerilor care nu au speranțe într-un viitor sigur.

Griji față de evoluția economică

Participanții la acest studiu preconizează că se vor confrunta în curând cu probleme economice. Aproape patru din cinci - exact 79% - cred că greutățile economice ale Germaniei se vor face mai simțite. În 2014 erau de această părere 66 la sută din cei chestionați, iar în 2013, 59 la sută. Generația celor cu vârste între 35 și 54 de ani pare să fie cea mai pesimistă: 83 la sută se așteaptă la timpuri grele.

”În special oamenii care au un loc de muncă se tem că nu vor putea să-și garanteze același nivel de trai”, spune Reinhadrt, care prevede scăderea consumului și revenirea la austeritate.

Cum va arăta Europa?

Angela Merkel și Viktor Orban la Budapesta, în februarie 2015

Angela Merkel și Viktor Orban la Budapesta, în februarie 2015



Peste două treimi (70 procente) dintre germani sunt convinși că Europa se scindează. În anii trecuți, optimismul față de proiectul european era mai mare: în 2014, 60 la sută erau de părere că UE nu are viitor, iar în 2013, 61 la sută.

Dincolo de criza euro, disputele politice referitoare la refugiați au distanțat și mai mult statele membre. Reinhardt face o conexiune între rezultatele acestui studiu și cele ale recentelor alegeri: ”Atractivitatea politicii de dreapta la alegerile din Polonia, Franța, Ungaria, Austria, Suedia, Marea Britanie, Danemarca sau Elveția demonstrează temerile populației față de străini, față de nivelul de trai și dorința de apărare a intereselor naționale”.

Scepticism față de clasa politică

În plus, a scăzut dramatic încrederea în politicieni: 87 la sută dintre cei chestionați cred că politicienii vor pierde în continuare sprijinul electoratului. În 2014, 81 la sută erau sceptici cu privire la politicieni, iar în 2013, nu aveau încredere în clasa politică 77 la sută.

”Nemulțumirea față de politicieni este mare și este valabilă pentru toate păturile sociale”, constată Reinhardt".