1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germanii se îmbogăţesc, statul sărăceşte

Averea personală a germanilor creşte, în timp ce statul sărăceşte. Aceasta este concluzia noului raport preliminar al guvernului federal privind bunăstarea populaţiei, prezentat în cotidianul "Süddeutsche Zeitung".

Populaţia germană, mai bogată

Populaţia germană, mai bogată

Conform analizei publicate o dată la patru ani, germanii o duc bine. Pe lângă sumele de care dispun în mod curent, în calcul au fost luate şi investiţiile în bunuri imobiliare, depozitele din bănci şi dreptul la pensii suplimentare. "În timp ce, în intervalul 1992-2012, averea statului a scăzut cu peste 800 de miliarde de euro, averea particulară a germanilor a crescut de la 4,6 la 10 mii de miliarde de euro - adică practic s-a dublat", se menţionează în raport.

În orice caz, averea particulară nu este, nici pe departe, în mod egal împărţită. Peste jumătate din aceste averi revin la doar 10% din familii. Diferenţa între vechile şi noile landuri s-a diminuat considerabil, mai susţin autorii studiului. Totuşi, germanii din vestul ţării au atât mai mulţi bani investiţi în imobiliare cât şi sume mai mari la vedere (132.000 de euro/gospodărie) comparativ cu cetăţenii din est (55.000 de euro).

Portofele pline, pentru 10% din germani

Portofele pline, pentru 10% din germani

Diferenţe mari s-au remarcat şi în privinţa evoluţiei salariilor. "Salariile mari au continuat să se aprecieze", se spune în raport. Din cauza inflaţiei, 40% dintre angajaţii cu normă întreagă au avut totuşi de suferit. "O evoluţie care răneşte sentimentul de dreptate al populaţiei", notează realizatorul analizei (Ministerul Federal al Muncii).

Cu toate acestea, raportul apără noile forme de ocupare a forţei de muncă (mini-joburi, personal interimar şi jumătăţi de normă), preferate de către tot mai mulţi angajatori germani. Mini-joburile, contractele pe perioadă determinată sau norma redusă nu au dăunat raporturilor de muncă normale.

Pe marginea situaţiei cu care se confruntă o anumită categorie de personal, Ministerul Muncii menţionează, totuşi, următoarele: "Salariile care chiar şi în condiţiile unui contract cu normă întreagă nu pot asigura traiul de zi cu zi sporesc riscul instalării sărăciei şi periclitează echilibrul social".