1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germanii nu vor privatizarea apei de la robinet

Autorităţile locale germane critică iniţiativa UE de privatizare a serviciului de alimentare cu apă.

Autorităţile regionale şi locale din Germania nu sunt încântate de iniţiativa Uniunii Europene de privatizare a serviciilor de alimentare cu apă. Motivaţia forurilor comunitare stă în principiul concurenţei, cea care animă piaţa şi poate genera preţuri mai mici sau produse calitativ superioare. Comisia Europeană vorbeşte despre reglementările comunitare în materie de concesionare a serviciilor. Dreptul de folosinţă aparţine, în prezent, în Germania comunităţilor locale, în a căror responsabilitate intră buna funcţionare a reţelelor de alimentare cu apă, asigurarea unei infrastructuri acoperitoare şi livrarea unui volum suficient şi calitativ optim de apă la fiecare gospodărie. În cazuri izolate, administraţia locală poate transfera diverse contracte unor antreprenori privaţi, pentru a garanta permanenţa livrării apei.

Conform normelor propuse la finalul lui 2011 de Comisia Europeană, autorităţile locale trebuie să transfere concesiunea serviciilor, inclusiv în ce priveşte apa potabilă. Pachetul legislativ urmează să ajungă în plenul Parlamentului European în martie. Administraţiile localităţilor fac apel la dreptul de autoguvernare şi se simt puse la zid de noua directivă europeană. Cu atât mai mult cu cât în cazul curentului electric nu sunt prea mulţi parametri ce se cer controlaţi în vreme ce cu apa şi calitatea ei nu te poţi juca. "Curentul poate fi amestecat, apa nu", comentează Hans-Joachim Reck, şeful asociaţiei ce reuneşte prestatorii comunali de servicii publice. Experienţa altor state europene relevă că privatizarea livrării apei a fost urmată de nemulţumiri ale populaţiei, subliniază Reck, avertizând că antreprenorii străini ar putea afecta nefericit standardele germane de igienă. Parisul este un exemplu: în urmă cu puţini ani a avut loc privatizarea dar, între timp, serviciul s-a întors în administrarea primăriilor.

Dar şi Germania are ceva experienţe în acest sens: la sfârşitul anilor 90, o parte din distribuţia Berlinului a fost oferită spre concesiune unor investitori privaţi; în ciuda legilor pieţei, preţurile au crescut de atunci într-una, fiind în prezent cu 30% mai mari. Din aceste 30 de procente, "până la zece la sută sunt câştigurile antreprenorilor - neregăsite în calitatea serviciilor din Berlin", acuză Mathias Ladstätter, specialistul în domeniul al sindicatului german ver.di, explicând: prestatorii privaţi de servicii nu au investit deloc în infrastructură beneficiile obţinute din comerţul cu apa potabilă.

Cazul cel mai relevant de privatizare eşuată vine, însă, de la Londra, apreciază eurodeputata social-democrată germană Evelyn Gebhard. Aproximativ 40% din apă se pierde pentru că antreprenorul nu a investit în infrastructură. Prin urmare, conchide Gebhard, care se opune ideii de privatizare, dacă e să se ajungă până la acest punct, ar trebui modificată, în prealabil, legislaţia, în sensul că nu cel mai ieftin ofertant să câştige ci acela care propune investiţii în sustenabilitate şi, mai ales, în calitate.