1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germanii, cuceriţi de gustul bun al usturoiului

Usturoiul este, potrivit legendei, moartea vampirilor. Dar, usturoiul are un miros nu tocmai plăcut şi de aceea mulţi se feresc să-l consume.

default

De îndată ce se crapă de ziuă, sporeşte şi forfota în piaţa en-gros a oraşului Köln. Din sortimentul bogat de legume, oferit negustorilor şi şefilor de restaurant, nu lipseşte usturoiul. Acesta se vinde extrem de bine în orice anotimp.

Knoblauch am Stand von Fermin Montaner am Kölner Großmarkt

La piaţa din Köln se vinde bine usturoiul chinezesc

Înainte de a ajunge la tarabele din imensa piaţă a metropolei renane, căpăţânile albe au avut de străbătut un drum lung. Din Spania, Argentina sau China. Aceasta din urmă a devenit principalul producător de usturoi în lume. Anul trecut Germania a importat din China nu mai puţin de 18.000 de tone de usturoi, cu şapte procente mai mult decât în 2008.

Jürgen Keller Küchenchef im Kaiserhof in Siegburg

Bucătarul Jürgen Keller foloseşte usturoi din belşug

Potrivit analizei de piaţă, consumul acestei plante, pe numele ei ştiinţific "Allium sativum", a crescut constant în rândul germanilor. Jürgen Keller, bucătar şef de 30 de ani la "Kaiserhof", lângă Bonn, confirmă datele statistice, explicând că usturoiul nu lipseşte din aproape niciunul din sosurile pentru salată pe care le prepară. El a constatat că gustul germanilor s-a modificat:

"Teama existentă cu vreo 20 de ani în urmă, de a mirosi a usturoi, a dispărut. Chiar şi pentru oamenii de afaceri putem pregăti astăzi friptura de miel cu mult usturoi, ceea ce în trecut nu era cu putinţă."

Dar usturoiul este nu numai gustos, ci şi foarte sănătos. O ştiau şi romanii. Dovada au oferit-o cercetătorii însă abia în anul 2007. Ei au putut demonstra că usturoiul are calităţi terapeutice pentru sistemul cardiovascular. Biologul David Kraus, profesor la Universitatea Alabama, din SUA, ne spune mai multe:

"Când mâncăm usturoi, acesta ajunge mai întâi în aparatul digestiv, apoi de acolo în sistemul circulator. Aici pătrunde prin membrană în interiorul eritrocitelor (celulele roşii din sânge) şi contribuie la producerea de hidrogen sulfurat (H2S), care duce la relaxarea vaselor de sânge."

27.01.2010 DW-TV fit und gesund knoblauch 1

Aşadar, datorită hidrogenului sulfurat, usturoiul este atât de sănătos. Pe piaţă, în farmacii, drogherii şi chiar supermarketuri, există numeroase medicamente obţinute din usturoi. O alternativă şi pentru cei care se feresc încă de mirosul intens al usturoiului proaspăt.

Autor: Susanne Schäfer/ Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz