1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania va avea primul premier regional ecologist din istoria ţării

28 martie 2011

Negocierile pentru formarea de coaliţii în landurile Baden-Wurttemberg şi Renania Palatinat au fost demarate. Ecologiştii germani vor fi reprezentaţi în ambele guverle regionale şi vor da şi un premier.

https://p.dw.com/p/RD5g
Alegeri regionale cu miză federalăImagine: fotolia/womue/DW

Urnele s-au închis în sudvestul Germaniei, mai precis în landul Baden-Wurttemberg, iar Partidul Verde este în extaz datorită rezultatului extrem de bun înregistrat la votul de duminică. Uniunea Creştin Democrată a cancelarului Angela Merkel în schimb a suferit pierderi majore într-un land cosiderat fief al conservatorilor, conform datelor publicate de televiziunea publică germană.

Ecologiştii au întrunit 24,2% din voturile valabil exprimate - este o creştere de peste 13% de la ultimele alegeri din 2006. Rezultatul ar putea avea drept consecinţă numirea unui premier din rândurile verzilor la cârma guvernului regional din Baden-Wurttemberg, ceea ce ar reprezenta o premieră în istoria Germaniei. Deocamdată, bursa zvonurilor politice îl cotează pe liderul Verzilor din regiune, Winfried Kretschmann, cu cele mai mari şanse la nominalizare.

"Este un vis devenit realitate, de fapt acum câţiva ani nici nu îndrăzneam să visăm la un asemenea rezultat". Aceasta a fost declaraţia purtătorului de cuvânt al ecologiştilor, Franz Untersteller. Socialdemocraţii au primit doar 23,1% din voturi, ceea ce face o alianţă între verzi şi "roşii" extrem de probabilă pentru a forma o majoritate parlamentară regională.

Marea înfrângere

Conservatorii doamnei Merkel sunt marii perdanţi ai acestui scrutin - cu 39% în Baden-Wurttemberg, creştin-democraţii au scăzut cu 6% în preferinţele electoratului local. Liberalii - partenerii de coaliţie ai doamnei Merkel la nivel federal - au reuşit să ajungă la pragul de 5%, dar cu un asemenea procentaj nu pot forma o coaliţie de guvernare în Baden-Wurttemberg. Stânga nu a reuşit să intre în Parlamentul regional cu cele 3% din voturi primite de la electorat.

No Flash Landtagswahlen Die Gruenen jubeln am 27.03.11 in Stuttgart
Sărbătoare în tabăra VerzilorImagine: dapd

Uniunea Creştin-Democrată a guvernat landul Baden-Wurttemberg neîntrerupt de 58 de ani încoace. Dar se pare că economia în ascensiune şi simpla tradiţie a guvernării nu au mai fost de ajuns de data aceasta. Înfrângerea conservatorilor îi va face viaţa grea şi cancelarului Merkel la Berlin - din cauza înfrângerii, şefei guvernului îi va fi şi mai greu să treacă legi prin Camera Superioară a Parlamentului german (Bundesrat) în care sunt reprezentate landurile germane. Cu toate acestea, analiştii politici sunt de părere că guvernul său de coaliţie va rezista în continuare.

Asul "verde" din mânecă

Dezbaterea privind securitatea nucleară în Germania - în contextul tragicului accident de la Fukushima, Japonia - a jucat un rol decisiv în reorientarea opţiunilor de vot. Mulţi germani au devenit suspicioşi faţă de schimbările bruşte ale guvernului Merkel în ceea ce priveşte concluziile valabile în cazul Germaniei după criza nucleară din Japonia. După ce coaliţia conservator-liberală a anulat o lege promovată de socialdemocraţi şi ecologişti cu ani în urmă (legea care prevedea renunţarea totală la producţia de energie din surse nucleare într-un anumit termen) şi a adoptat o lege de prelungire a termenelor de funţionare a centralelor nucleare germane, cabinetul Merkel a anunţat brusc un moratoriu de trei luni la propria lege pentru a efectua teste de securitate la cele mai vechi centrale.

În plus, sprijinul populaţiei pentru ecologişti a început să crească de anul trecut, când partidul s-a opus deschis controversatului proiect Stuttgart 21 (reconstrucţia gării centrale din capitala landului). Majoritatea populaţiei a fost împotriva acestui proiect, au existat manifestaţii de amploare soldate cu numeroşi răniţi. Conservatorii nu au renunţat la proiect în ciuda sutelor de mii de manifestanţi şi în ciuda protestelor care au degenerat în violenţe.

Liberalii: OUT în Renania Palatinat

În landul Renania Palatinat, socialdemocraţii şi-au pierdut majoritatea absolută, dar au rămas totuşi cel mai puternic partid şi au întrunit 35,7% din voturi. Verzii au înregistrat 15,4% din preferinţe, o creştere de 12,4% şi şi-au asigurat reprezentarea în Parlamentul regional dup o pauză de cinci ani. Rezultatul va favoriza cel mai probabil tot o coaliţie între aceste două formaţiuni.

Conservatorii au primit 35,2% din voturi, iar liberalii nici nu au reuşit să treacă de pragul de 5%, ceea ce înseamnă că nu vor fi reprezentaţi în legislativ.

Autori: Matt Zuvela / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu (dpa, Reuters)
Redactor: Robert Schwartz