1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Germania, SUA, Turcia şi spionajul reciproc

Berlinul şi Ankara au convenit să organizeze o întâlnire a şefilor serviciilor lor secrete spre a clarifica problemele ridicate de spionarea Turciei de către germani. Chestiunile pendinte sunt însă mai complicate.

Ele vizează nu doar credibilitatea Germaniei, ci redefinirea ei ca putere.

Serviciile secrete germane şi-au spionat partenerii. Au înregistrat convorbiri ale şefilor diplomaţiei americane. Simultan, au supravegheat Turcia, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

În reacţie la supărarea iscată la Ankara de această informaţie Germania a acceptat o întâlnire a şefilor serviciilor secrete ale celor două ţări. În privinţa interceptării convorbirilor demnitarilor americani, Hillary Clinton şi John Kerry, la Berlin s-a susţinut că ele s-ar fi produs întâmplător şi câtuşi de puţin sistematic.

Problema e că Germania se manifestaste cu doar câteva luni înainte atât de iritată de culegerile de informaţii confidenţiale efectuate în Republica Federală de către serviciile secrete ale SUA, încât scandalul iscat ajunsese să precipite cele două ţări spre buza unui veritabil război diplomatic.

Oficialităţile de la Berlin evidenţiaseră atunci cu mult aplomb retoric, că "spionatul unor prieteni e un gest inadmisibil". Nu, Germania nu face la fel, retorcase Berlinul la obiecţia americană, potrivit căreia toată lumea spionează în măsura posibilităţilor pe toată lumea.

„Nu se poa' să faci aşa ceva” s-a spus şi s-a repetat ritualic, de atunci, semn indubitabil al indignării generale provocate de prezumtiva neprietenie a partenerilor americani. Însăşi Angela Merkel sfârşise prin a rosti şi sublinia, pe un ton persuasiv, cele şapte cuvinte transformate în mantră a zorilor unei dorite epoci, marcate de moravuri cu totul noi în raporturile internaţionale.

Revendicând inaugurarea cât mai grabnică a acestei ere, Germania se avântase chiar să ceară ce nu mai văzuse nici Parisul, nici restul lumii de când se ştie ea. Berlinul solicitase în speţă, de la americani, un acord no-spy, pe care Washingtonul n-a avut totuşi generozitatea să-l accepte.

Reiese că una e să te arăţi revoltat, cu totul alta să acţionezi în conformitate cu principiile pe care le susţii cu voce tare. A-ţi spiona partenerii şi prietenii nu e defel chiar aşa de inacceptabil cum a apărut multă vreme multor germani scandalizaţi.

Dar e Turcia realmente un prieten? Nu e Turcia o ţară care şi-a îngropat statul de drept şi democraţia? Nu şi-a mutat disciplinar, demis şi arestat magistraţii care îndrăzniseră, nu fără temei, să deschidă o anchetă de corupţie vizând întreaga protipendadă de la Ankara, inclusiv miniştri şi familia premierului islamist Erdogan, cel ales, mai nou, preşedinte? Nu-şi cenzurează Turcia islamistă presa la sânge? Nu şi-a întemniţat jurnaliştii critici? N-are mari probleme cu traficul de arme şi droguri?

Islamizată galopant de mai marii ei, Turcia exportă terorism nu doar sub formă de independentism marxist de extracţie kurdă. Ankara livrează Europei şi extremism islamist sunit, din specia celui care terorizează lumea între Eufrat şi Tigru, a destabilizat opoziţia democratică siriană, a pus bazele califatului levantin şi ale genocidului anti-creştin din nordul Irakului şi pune în pericol vestul. Nu trebuie uitat că prin Turcia tranzitează jihadiştii care, după ce luptă în Siria sau Irak se întorc în Occident şi împuşcă vesteuropeni şi israelieni la muzeul evreiesc din Bruxelles.

În mod evident, Germania face exact ce trebuie spre a se proteja şi a-şi apăra valorile şi prietenii, câtă vreme permite propriilor servicii de informaţii să culeagă date confidenţiale în Turcia.

O putere care, precum Germania, nu se mai poate bizui la nesfârşit pe militarii americani şi pe siguranţa furnizată de SUA, în baza aranjamentelor postbelice, nu se poate deroba de răspunderea de a se amesteca în treburile unor ţări în care apar riscuri de securitate, indiferent dacă sunt, sau nu, membre ale NATO.

Net mai problematică este revolta stridentă manifestată în proporţii cu totul neobişnuite în Germania în legătură cu practicile NSA. Suspecta scandalizare, alimentată din plin, probabil, în contextul crizei ruso-ucrainene, de centre de putere externe, interesate să distrugă alianţa transatlantică, a pus la grea încercare credibilitatea clase politice germane.

Ea s-a arătat, parţial, prea uşor dispusă a ceda în faţa presiunilor dezinformatoare ale unor cercuri stângist-naţionaliste cu tradiţionale propensiuni antiamericane. E timpul ca Germania şi clasa ei politică să-şi conştientizeze în mod mai adecvat interesele şi sporitele responsabilităţi diplomatice, militare şi securitare decurgând din poziţia ei de principală putere economică europeană.