1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Germania se distanţează de Pontifexul german

Atenţie maximă continuă să se acorde în Germania conflictului iscat de reabilitarea de către Vatican a unui negaţionist al Holocaustului.

default

Papa Benedict XVI se împacă cu tradiţionaliştii şi se ceartă cu compatrioţii

Criticile adresate în acest context de cancelarul Republicii Federale, Angela Merkel, Papei Benedict al XVI-lea, au suscitat cu precădere elogii în mediile politice germane. Doar câţiva clerici şi politicieni de rang inferior au considerat declaraţia cancelarului drept prea puţin reverenţioasă.

Marţi cancelarul dăduse publicităţii o scurtă luare de poziţie privind litigiul iscat de revocarea excomunicării unui cleric britanic care a negat Holocaustul. „În mod normal nu se amestecă în afaceri interne ale Bisericii”, reliefase Angela Merkel în cursul vizitei efectuate la Berlin de preşedintele kazah Nasarbaiev. Dar, mai precizase cancelarul, „nu se poate sta deoparte dacă o decizie a Vaticanului generează impresia că ar fi posibilă negarea Holocaustului”. Merkel ceruse ca atare papei

„să clarifice în mod lipsit de orice echivoc că nu este posibilă negarea Holocaustului şi că e necesară o relaţie în ansamblu pozitivă cu evreii. Această lămurire din partea Vaticanului nu a fost, în opinia mea, destul de clară”, precizase şefa CDU, a Uniunii Creştin-democrate.

Angela Merkel, fiica unui preot protestant şi conducătoarea principalului partid creştin din Germania s-a arătat încurajată de numărul mare de glasuri catolice raliate aceleaşi revendicări la adresa Vaticanului.

Cancelarul poate invoca în context îndeosebi susţinerea cardinalului Karl Lehmann, primul ierarh de rang înalt al Bisericii Catolice, care solicitase încă de-acum 3 zile din partea forurilor superioare ale Vaticanului, să-şi ceară iertare.

Vaticanul a respins această revendicare. Purtătorului de cuvânt, Lombardi, a susţinut că Papa îşi exprimase încă de-acum o săptămână „deplina solidaritate cu evreii, distanţându-se de orice negare a Holocaustului”. Şeful programului german al Postului de Radio Vatican, Gemmingen calificase întreaga afacere drept o mare prostie şi afirmase la rândul său că, de vină pentru catastrofa produsă n-ar fi fost Papa, ci oficialii şi consilierii Vaticanului, în speţă „proasta informare a cardinalului Darios Castrillon Hoyos”. Gemmingen mai apreciase că indignarea generală ar urma să se aplaneze rapid în Germania, dar s-a văzut contrazis categoric de arhiepiscopul Berlinului, cardinalul Sterzinsky.

Înaltul prelat reliefase că „deşi Vaticanul a dat asigurări legate de deplina noastră solidaritate cu evreii. în mod vădit nu i se dă crezare Papei, iar revolta care domneşte în Germania nu s-a atenuat defel”. Ca atare, cardinalul-arhiepiscop Sterzinsky a cerut revocarea reabilitării negaţionistului Williamson. Cuvinte de laudă pentru intervenţia cancelarului au găsit şi parlamentarii germani creştin-democraţi, dimpreună cu deputaţii social-democraţi şi ecologişti, precum şi reprezentanţii Consiliului Central al Evreilor din Germania.