1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germania: se caută un preşedinte

Numirea viitorului preşedinte al Republicii Federale Germania reprezintă şi un test pentru viitoarea coaliţie de guvernare.

default

Schloss Bellevue

Social-democraţii (SPD) şi conservatorii (CDU) ar fi căzut de acord asupra găsirii unui candidat comun la funcţia de şef al statului, la finalul mandatului actualului preşedinte Joachim Gauck.

Împreună şi nu unul împotriva celuilalt. Aşa ar trebui să funcţioneze o mare coaliţie, mai ales când este vorba despre găsirea unui urmaş demn pentru actualul locatar de la Schloss Bellevue. Potrivit săptămânalului german "Der Spiegel", reprezentanţii conducerii celor două formaţiuni politice, mai exact preşedinta CDU, Angela Merkel, şeful SPD, Sigmar Gabriel şi liderul CSU, Horst Seehofer, s-au întrunit la sediul Cancelariei Federale pe 11 septembrie, când au decis să găsească un candidat comun la preşedinţia ţării.

Primul vizat, preşedintele Curţii Constituţionale, Andreas Voßkuhle, a refuzat propunerea, potrivit jurnaliştilor de la "Der Spiegel". El a fost propus chiar de şeful SPD, Sigmar Gabriel, dar a refuzat invocând motive familiale şi preferând să rămână şeful Tribunalului de la Karlsruhe.

Ramelow împotriva candidaţilor de stânga

Şi opoziţia lansează semnale în direcţia susţinerii unui candidat comun. Premierul landului Turingia, Boris Ramelow (Partidul Stângii), a declarat pentru "Der Spiegel" că nu recomandă un candidat propus de o coaliţie formată din SPD, Partidul Stângii şi Ecologişti, aşa cum propusese în urmă cu puţin timp colegul lui de partid Gregor Gysi.

"În condiţiile în care AfD (Alternativa pentru Germania) câştigă tot mai mult teren, este nevoie de un candidat, care se va bucura de o largă acceptanţă", a spus Ramelow. Se caută candidatul care să reprezinte "o personalitate inteligentă, deschisă, modernă, dar şi conservatoare".

Actualul preşedinte al Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, anunţa în luna iunie că, dată fiind vârsta înaintată, renunţă la un al doilea mandat. În luna februarie a anului 2017 va fi ales noul preşedinte, care se va instala la Schloss Bellevue pentru următorii 5 ani.