1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Germania rămâne în Afganistan

Trei militari germani şi-au pierdut viaţa, în apropiere de Kundus, în urma unui atac al extremiştilor afgani. Moartea lor a resuscitat în Germania discuţiile privind utilitatea intervenţiei din Afganistan.

default

Ministrul federal al apărării, Jung, vorbind despre misiunea afgană a Germaniei

La Kundus trupele germane au coborât drapelul în bernă. Ostaşii germani dislocaţi în regiune în cadrul forţelor internaţionale ISAF spre a proteja stabilizarea şi reconstrucţia civilă a ţării şi-au pierdut până în prezent 35 de camarazi. Cei trei soldaţi căzuţi în luptă marţi participau împreună cu unităţi afgane la o operaţiune comună când au fost atacaţi la 6 kilometri de Kundus. Imediat după incident, în cursul după-amiezii de marţi, ministrul german al apărării, Franz-Josef Jung s-a adresat la Hamburg ziariştilor, cărora le-a declarat că la atacul asupra patrulei germane agresorii s-au folosit între altele de aruncătoare de grenade antitanc.

Potrivit ministrului german, situaţia securităţii din regiunea în care sunt dislocaţi ostaşii din Bundeswehr s-a deteriorat. "Situaţia securităţii a devenit critică" a spus ministrul textual, referindu-se la calitatea superioară a armelor utilizate de extremişti în această ambuscadă. Cu toate acestea, Germania nu-şi va retrage trupele din Afganistan, a mai declarat demnitarul german. "Nu în ultimul rând, în memoria militarilor căzuţi", este, potrivit lui Jung, "de datoria Republicii Federale să-şi ducă la bun sfârşit misiunea de a-i combate eficient pe terorişti".

O misiune care, după cum s-a exprimat ministrul berlinez, "corespunde şi intereselor cetăţenilor germani". In opinia sa, este obligatoriu ca atentatorii să fie capturaţi, iar "cei ce îi atacă pe germani să ştie că se va lupta împotriva lor". Sarcina pe care şi-au asumat-o trupele germane, a precizat el, "este una de stabilizare, reconstrucţia civilă a ţării fiind însă la fel de necesară ca restabilirea, cu mijloace militare, a securităţii".

Autor: Barbara Renne /Petre M. Iancu
Redactor:Rodica Binder