1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: programul magazinelor ar trebui să fie mai flexibil

21 aprilie 2004
https://p.dw.com/p/B2gC
Va reuşi Wolfgang Clement să flexibilizeze programul de funcţionare al magazinelor?
Va reuşi Wolfgang Clement să flexibilizeze programul de funcţionare al magazinelor?Imagine: AP

Ministrul federal al economiei, Wolfgang Clement, este de părere că marile lanţuri comerciale ar putea decide în viitor asupra propriului program. Legislaţia în vigoare este extrem de restrictivă, astfel încât magazinele nu sunt deschise duminica, iar programul în timpul săptămânii este stabilit cu rigurozitate. Clement consideră că deciziile asupra propriului program de funcţionare ar trebui să revină în exclusivitate managerilor lanţurilor comerciale. Orice modificare a programului sau zilelor de funcţionare a magazinelor este rezultatul unor proceduri greoaie, care ar trebui eliminate în viitorul apropiat. Germanii îndrăznesc, aşadar, să spere că în curând ar putea cumpăra de la magazine deschise non-stop, un model inexistent în Republica Federală.