1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Germania preia preşedinţia OSCE

Atacuri teroriste, tensiuni turco-ruse, fluxuri de refugiați și conflicte în estul Ucrainei. La conferința ministerială a OSCE s-a discutat despre securitatea fragilă din Europa.

Cine dialoghează, nu împuşcă. Aceasta ar putea fi deviza neoficială a conferinţei miniştrilor apărării din OSCE. Acest lucru este dovedit, încă o dată, şi de eforturile depuse în ultima vreme pentru un dialog Rusia-Turcia, într-o cameră separată şi între patru ochi, în preambulul conferinţei ministeriale.

Această iniţiativă s-a materializat printr-o discuţie de o jumătate de oră, între Serghei Lavrov şi Mevlut Cavusoglu - cea mai importantă întâlnire între reprezentanţii celor două ţări, după doborârea avionului rusesc de către armata turcă, la finele lunii trecute. Nu au fost oferite informaţii despre conţinutul discuţiilor, însă cu siguranţă că Lavrov şi Cavusoglu au avut multe să îşi spună.

Gata cu consensul?

Pentru conformitate, să spunem, totuşi, că deviza de mai sus nu întruchipează în totalitate realitatea din teren. Cu alte cuvinte, în Europa încă se mai trage. De pildă în estul Ucrainei. Însă, din fericire, se stă şi de vorbă. OSCE, cu ale sale 57 de state membre, este singura organizaţie în care dialogul poate avea loc fără a fi nevoie de invitaţie specială.

În cluburile exclusiviste NATO şi UE, forurile de dezbatere cu Rusia au fost suspendate în urma războiului din Ucraina şi a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea. OSCE este, aşadar, singura instituţie care cuprinde toate statele, indiferent de abordarea lor într-un anumit diferend.

Deciziile în schimb se iau întotdeauna pe bază de consens, nefiind însă obligatorii. Acesta este şi motivul pentru care nu puţini care spun despre OSCE că nu este nimic altceva decât un tigru de hârtie, care are 57 de picioare - unele mai mari şi puternice, altele mai mici şi mai slabe.

Ministrul german de externe german este mai degrabă adeptul metaforelor cu iz marinăresc: "Europa navighează momentan pe o mare foarte agitată", a spus Frank-Walter Steinmeier în deschiderea evenimentului. "Securitatea europeană mă îngrijorează cu adevărat", a declarat şeful diplomaţiei germane. "De 12 ani nu reuşim să fim de acord cu o declaraţie politică. Se pare că pur şi simplu nu mai putem ajunge la consens", s-a plâns Steinmeier, care a subliniat în context faptul că principiile stabilite în cadrul OSCE au ajuns să fie încălcate într-o manieră inacceptabilă.

Germania preia aşadar pentru un an de zile preşedinţia OSCE. Nu pentru că ar fi urmat ea la rând sau pentru că aşa ar trebui, ci pentru că vrea! "Germania nu poate salva siguranţa socială în decurs de un an de zile", a spus Wolfgang Ischinger, directorul Conferinţei pentru Securitate de la München. În opinia sa, în afară de reducerea riscurilor de apariţie a războiului, Germania trebuie să pună pe picioare un proces de soluţionare a problemelor pe termen mediu şi lung".

În căutarea încrederii pierdute

Preşedinţia germană a OSCE are trei priorităţi. În contextul conflictului din Ucraina, organizaţia ar trebui să reacţioneze mai repede, decisiv şi substanţial în cazul apariţiei unor crize. În al doilea rând trebuie restabilită încrederea între statele membre pentru evitarea tensiunilor militare (vezi cazul avionului rusesc doborât de turci la graniţa turco-siriană). Şi, în al treilea rând, este vorba despre conturarea ordinii securităţii europene.

Unii speră la un nou Helsinki, un fel de reînfiinţare, după cum s-a întâmplat în 1975 în capitala finlandeză. Şi, dacă se poate, aşa ar trebui după unii comentatori să se întâmple şi în 2016.

Germania, prin vocea ministrului de externe, este de părere că "vaporul nu trebuie distrus doar pentru că marea este agitată şi noi nu reuşim să ne înţelegem în ce direcţie vrem să mergem. Haideţi să nu ne apucăm de reconstruit pentru că pericolul divizării este mare. În schimb, ar trebui să consolidăm vaporul", a spus Steinmeier.

Chiar înainte de declaraţia de deschidere a conferinţei, omologul său rus, Serghei Lavrov i-a dorit lui Frank-Walter Steinmeier "mult succes la timonă".