1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Germania nu susține admiterea Moldovei în UE

Ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, consideră că răspunsul la o posibilă aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană „nu stă în capitalele europene”.

Frank-Walter Steinmeier, la Chișinău

Frank-Walter Steinmeier, la Chișinău

Germania nu susține aderarea Moldovei și Georgiei la Uniunea Europeană. Purtătorul de cuvânt al diplomației de la Berlin, Martin Schäfer, a apreciat că vizita tandemului germano-francez de miniștri de Externe, Frank-Walter Steinmeier - Laurent Fabius, în capitalele celor două republici ex-sovietice are ca obiectiv doar finalizarea pregătirilor pentru semnarea Acordurilor de Asociere.

Înainte de a pleca spre Chișinău, ministrul german de Externe declarase că „luăm în serios neliniștea cu care partenerii noștri răsăriteni urmăresc situația din învecinata lor Ucraină”. La sosirea la Chișinău, Steinmeier s-a declarat convins că ultimele obstacole în calea semnării acordurilor de asociere „vor fi îndepărtate până la vară”. Întrebat dacă există o perspectivă de aderare pe termen mediu și lung pentru Moldova, Steinmeier a fost reținut: „Răspunsul nu se află în capitalele Uniunii Europene”. Moldova trebuie să aleagă singură calea pe care dorește să o urmeze. „Acesta nu este un joc geostrategic între Vest și Est, între Uniunea Europeană și Rusia. Cred că este o părere falsă că ambele părți ar încerca să tragă țările de o parte sau alta”, a conchis Steinmeier.

”O alternativă”

În prezent nu există o majoritate în cadrul UE care să susțină extinderea comunității - iar ce va aduce viitorul nu se poate spune, a comentat purtătorul de cuvânt al diplomației germane. În opinia lui Schäfer, Acordul de Asociere și Parteneriatul Estic s-au dorit tocmai o alternativă atractivă pentru cele două state ex-sovietice. Nu s-a pus problema creării unui orizont de așteptare privind admiterea în Uniunea Europeană, a mai punctat oficialul de la Berlin.

În contextul evoluțiilor din Ucraina, Moldova și Georgia doresc o consolidare rapidă și sigură a legăturii lor cu Occidentul, premierul de la Chișinău, Iurie Leancă, vorbind, într-un interviu acordat agenției Reuters, deschis despre aderarea la Uniunea Europeană.

Chișinăul și Tbilisi doresc să semneze acordurile de asociere în luna iunie. Martin Schäfer a vorbit miercuri despre un orizont de câteva luni.

Tot miercuri, candidatul popularilor europeni pentru președinția Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru o pauză în extinderea Uniunii: „Fac parte din marea tabără a celor care consideră că trebuie să facem întâi de toate ordine internă."