1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania merge mai departe

4 iulie 2010

În Africa de Sud, Campionatul Mondial de Fotbal şi-a desemnat, după meciurile de sâmbătă, cele patru semi-finaliste. Germania a îngenuncheat echipa Argentinei, în vreme ce spaniolii i-au eliminat pe paraguaieni.

https://p.dw.com/p/OAIj
Imagine: dpa

Germania merge mai departe. În prima partidă a sferturilor de finală de sâmbătă, 11-le antrenat de Joachim Löw a învins reprezentativa Argentinei, fără drept de apel, scor final: 4-0. Scorul a fost deschis în minutul trei de tânărul Thomas Müller, după o pasă perfect plasată de Bastian Schweinsteiger.

Miroslav Klose nu şi-a dezamăgit fanii, reuşind să trimită mingea de două ori în plasa porţii apărate de portarul argentinean Romero, în minutele 68 şi 89.

Jogi Löw Blauer Pulli
Joachim Loew alaturi de asistentul Hans-Dieter FlickImagine: picture-alliance/dpa

În minutul 74, Arne Friedrich s-a strecurat prin zidul defensiv al echipei antrenate de Maradona şi a înscris, spre bucuria a milioane de suporteri, dar şi spre mândria antrenorului Joachim Löw: "După meciul cu Anglia eram deja mândri, dar astăzi am avut o repriză secundă dominată de acţiune şi de bucuria jocului. Echipa are voinţa necesară pentru a deveni campioni".

Întâlnirea de sâmbătă a avut însă şi momente mai puţin dorite, precum cel de-al doilea cartonaş galben primit de Thomas Müller, care îl va obliga pe tânărul bavarez să privească semifinala din afara terenului de joc.

Fußball-Nationalspieler Thomas Müller
Thomas MuellerImagine: picture alliance / dpa

Deşi dezamăgit de suspendarea care îl aşteaptă, Müller nu a ezitat să îşi manifeste bucuria la finalul meciului: "Evident este fantastic ce am realizat aici. După ce trimiţi acasă Aegentina, cu 4-0, trebuie să cauţi cuvintele potrivite pentru a descrie situaţia. Pot spune că a fost un meci puternic, jucat de o echipă bună. Nu ştiu ce să evidenţiez mai întâi. Cred că toţi dăm tot ce avem mai bun. Fiecare se implică la maximum şi fiecare atinge performanţe ieşite din comun".

În semifinală, selecţionata germană va întâlni campiona europeană Spania, care a reuşit cu greu să se impună în faţa paraguayenilor cu 1-0.

După mai multe lovituri de la 11 metri, din care una a fost chiar anulată, soarta partidei a fost decisă de abia în minutul 83, când David Villa a reuşit, în urma unei faze mai degrabă de ping-pong decât de fotbal, să înscrie.

În final, pentru titlul mondial se luptă trei echipe din Europa şi una din America de Sud. Marţi, 6 iulie, în prima semifinală, Uruguayul va întâlni Olanda, iar miercuri, 7 iulie, germani se vor lupta cu toreadorii spanioli.

Autori: Calle Kops / Alina Kühnel

Redactor: Robert C. Schwartz