1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Germania este noua campioană mondială la fotbal

UPDATE: Germania este campioană mondială, după ce a învins Argentina cu 1-0, după 120 de minute de joc. Golul german a fost marcat de Goetze.

Thomas Müller a spus-o. Philipp Lahm la fel. Şi Miroslav Klose. Iar Sami Khedira nu s-a lăsat nici el mai prejos. Manuel Neuer nici nu concepe altceva. Iar antrenorul Joachim Löw subliniază că se subînţelege ţelul urmărit. Întreaga echipă spune că îşi doreşte titlul. Acum, neapărat şi în sfârşit. Şi federaţia germană de fotbal, DFB, este categorică: după 24 de ani de aşteptare, cupa mondială trebuie să poposească din nou în Germania. Nu există alternativă. Ţelul este la îndemână, numai un sungur adversar mai stă în cale. Argentina, una din cele mai bune echipe ale lumii. Dar asta nu poate fi un impediment. Aşa să fie?

Din păcate şi înfrângerea este posibilă. Reprezentativa argentiniană dispune de atacanţi brilianţi. Messi, Higuain şi compania, iar apărarea este puternică. Aşa cum nu a mai fost demult. Prin disciplina sa tactică, Argentina ar putea deveni piatra de poticnire pentru mult elogiatul unsprezece german. A scăpa asta din vedere şi a nu vorbi decât despre victorie este un joc riscant. Fiindcă poate anula toate succesele obţinute până acum.

În joc este totul

Cu cât vorbesc mai mult jucătorii, antrenorii şi funcţionarii sportivi germani despre cupa mondială, cu atât mai mult vor fanii să o vadă după finală în mâinile unui căpitan Philipp Lahm entuziasmat.

Dar ce va fi dacă Argentina va reuşi în cele din urmă să învingă Germania după lovituri de la 11 metri, aşa cum a învins şi Olanda? Dezamăgirea ar fi uriaşă. Şi în rândul echipei, şi în rândul suporterilor. Automat, şi încă în cursul serii de duminică, multe vor fi puse sub semnul întrebării. Şi munca antrenorului Löw, şi prestaţia echipei, chiar dacă s-au bătut cu toţii cu bravură până în finală. Poate chiar şi condiţiile-cadru, bune, dar nu desăvârşite, în care funcţionează fotbalul profesionsit german, vor fi criticate. În joc este aşadar totul. Din cauza unui meci. Şi din cauza unei imense promisiuni.

Reprezentativa germană a promis că nu se va mulţumi cu locul doi. Miroslav Klose a mers până acolo încât a declarat că nu se va putea bucura de titlul de golgheter al campionatelor mondiale pe care tocmai l-a cucerit, dacă echipa sa nu va câştiga trofeul. Pretenţiile sunt aşadar maxime. Explicit.

Dar această stratagie de comunicare este singura care poate motiva echipa până la final. Încrederea în forţele proprii este bunul cel mai de preţ în sportul de performanţă. În fotbal este chiar mai importantă decât jocul de pase sau controlul mingii.

Unsprezecele german are voie şi trebuie să creadă în forţele proprii, să fie convins că poate obţine totul, că poate să-i învingă pe toţi. Chiar dacă aterizarea va fi una forţată în cazul unei înfrângeri. Acum numai victoria contează!