1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Germania caută noi parteneri

Cabinetul de la Berlin a elaborat un nou concept privind politica faţă de America Latină. În faţa unei asistenţe numeroase, ministrul federal de externe, Guido Westerwelle, a prezentat această nouă strategie.

default

Referindu-se la viitoarea relaţie cu America Latină, ministrul liberal Guido Westerwelle a vorbit de "o nouă calitate" şi de un "parteneriat privilegiat". În opinia şefului diplomaţiei germane, potenţialul acestei zone a fost subestimat:

"Credem, într-adevăr, că asemenea regiuni dinamice cu potenţial de creştere, cum ar fi America Latină, se vor mulţumi cu noi ca unic partener comercial sau doar ca piaţă de investiţii? Cu siguranţă că nu. Cu fiecare an în care se dezvoltă şi au succes, aceste ţări vor deveni actori tot mai importanţi pe scena politică a lumii", a afirmat Westerwelle.

Se estimează că în 2010 America Latină va înregistra o creştere economică de peste 5%. Pentru a profita de boom-ul latino-american, Berlinul a şi lansat o ofensivă menită să consolideze relaţiile economice dintre Germania şi ţările din sudul continentului american. Totodată, oficialii germani au descoperit că America Latină ar putea fi un partener important în soluţionarea unor probleme globale cum ar fi protecţia climei, criza financiară, politica energetică, înarmarea sau combaterea terorismului.

Noul concept german privind relaţia cu America Latină mai vizează promovarea democraţiei şi respectarea principiilor statului de drept. În relaţia cu Cuba va fi respectată în continuare politica europeană comună.

Conceptul cabinetului de la Berlin a fost pe placul majorităţii oficialilor prezenţi: "Avem posibilitatea să reînnodăm o legătură istorică. La începutul secolului trecut, Germania era cea mai importantă piaţă de desfacere pentru produsele argentiniene. În perioada postbelică lucrul acesta, şi multe altele, s-au pierdut. Personal, sunt foarte mulţumit cu aspectele menţionate de domnul Westerwelle pentru că, din punctul meu de vedere, ele sunt un semn că Germania îşi va relua locul în America Latină", a afirmat ambasadorul Argentinei la Berlin, Guillermo Nielsen.

Perspectivele Germaniei de a se implica în proiecte economice mari se conturează mai ales în Brazilia, ţară în care vor fi organizate Jocurile Olimpice şi Campionatul Mondial de Fotbal.

Autori: Bernd Gräßler, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident