1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Germania boicotează conferinţa ONU pe tema rasismului

După ce, la sfârşitul lunii februarie, Statele Unite anunţau că nu vor trimite nici o delegatie la conferinţa mondială privind rasismul, Germania a făcut la rândul ei acelaşi lucru.

default

Combaterea rasismului. Dar cum?

Decizia cabinetului de la Berlin survine în urma consultărilor pe care ministrul de externe, Frank-Walter Steinmeier le-a avut cu câţiva omologi ai săi europeni. La fel ca alte state occidentale, guvernul german este de părere că evenimentul organizat de Naţiunile Unite ar putea fi folosit de ţările islamice drept rampă de lansare a unor atacuri dure împotriva Israelului.

Lista ţărilor participante la conferinţa ONU privind rasismul a suferit constant modificări în ultimele săptămâni, motiv pentru care unii analişti politici o consideră un eveniment pe muchie de cuţit. Mai mult, prelucrarea textului declaraţiei finale a conferinţei, care urmează să fie adoptată în încheierea conferinţei, s-a încheiat abia vineri seară.

Decizia Germaniei de a nu participa la conferinţa de la Geneva îngroaşă rândurile statelor care au dezavuat scopul declarat al evenimentului şi care se tem că ţările islamice ar putea profita de această ocazie pentru a ataca Israelul.

Anti Rassismus Konferenz 2001 in Durban

Kofi Annan, fostul secretar general al ONU, în deschiderea conferinţei privind rasismul din anul 2001

Din acest punct de vedere, conferinţa ONU pe tema rasismului, de la Geneva are toate şansele să sfârşească la fel ca cea din 2001, desfăşurată în Africa de Sud, la Durban. Acum opt ani, dictatori care aveau mii de vieţi omeneşti pe conştiinţă nu s-au sfiit să critice Israelul şi să-l ştampileze drept stat rasist. Reprezentanta unei organizaţii non-guvernamentale aproape că nu putea crede ce i-a fost dat să audă la Durban în 2001.

"Sunt de-a dreptul şocată. O conferinţă ce ar fi trebuit să dezbată combaterea rasismului s-a transformat într-o conferinţă care promovează rasismul".

Ministrul german de externe de la acea vreme, Joschka Fischer, a încercat din răsputeri să salveze ce mai putea fi salvat.

"Polarizarea atenţiei asupra conflictului din Orientul Apropiat şi a Israelului, nu este de natură să susţină procesul de pace", declara Fischer în 2001.

Mass-media internaţionale sunt la rândul lor de părere că demersul conferinţei ONU a Geneva este viciat de însăşi abenţa unui actor principal, recte Statele Unite. Şi asta în pofida ajustării în mai multe rânduri a textului declaraţiei finale, după cum ceruseră americanii. De asemenea, Israelul a anunţat cu mult timp în urmă că nu va lua parte la conferinţă.

Mahmoud Ahmadinejad spricht vor der UNO in New York

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad la ONU

Multe state islamice, precum Iran sau Libia, au încercat de-a lungul timpului să se folosească de instituţia Naţiunilor Unite pentru a aşeza semnul întrebării în dreptul politicii israeliene faţă de chestiunea palestiniană. Mai mult, eludând încălcările drepturilor omului în propria ogradă, multe state islamice au solicitat ONU să interzică jignirile la adresa religiilor, referindu-se, desigur, la islam, consideră analiştii.

În Uniunea Europeană, nu numai Germania a anunţat oficial că va boicota discuţiile de la Geneva. Olanda şi Italia au declinat de asemenea participarea, arătându-se deranjate de faptul că o bună parte din conceptul conferinţei a fost gândit de Libia şi Cuba, iar în prima zi a acesteia va lua cuvântul însuşi preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad.

Autor: V.D/ard/cnn

Editor: Alina Kühnel